După decenii de noroaie locuitorii din Onuca nu prea mai au acum nevoie de cizme până la genunchi

De decenii nu mai cunoscuse micuţa biserică reformată din satul Onuca, comuna Fărăgău, asemenea afluenţă de oameni, ne spunea, duminică, un bătrân locuitor al satului.
La slujba de duminica trecută au asistat vreo 50-60 de persoane, în condiţiile în care Onuca numără cu totul cel mult 40 de locuitori.
Şi mai interesant, un sfert din participanţii la slujba respectivă au fost români. Or, se ştie, români de religie reformată nu prea există.
O explicaţie ar fi aceea că mica biserică reformată din Onuca e unica din sat. O alta ar fi că serviciul religios de duminică a avut şi conotaţii altele decât cele religioase.
A fost marcată inaugurarea noului drum comunal asfaltat, dintre satele Onuca şi Poarta. După decenii de noroaie şi mocirlă atotcuprinzătoare, locuitorii din Onuca nu prea mai au acum nevoie de cizme până la genunchi atunci când plouă.
În plus, simultan cu asfaltarea, în sat a fost introdusă şi apa curentă. Două motive de bucurie pentru puţinii locuitori ai satului, care nu credeau că vor trăi vreodată să aibă la porţile caselor aceste atribute ale unui trai civilizat: drum asfaltat şi apă curentă.
Totul a fost posibil graţie fondurilor europene, pe care primarul comunei, Ioan Milăşan (PSD) a ştiut să le atragă, redactând un proiect de finanţare acceptat şi pus în practică cu o viteză la care ar face bine să ia aminte şi domnii de la Compania de Autostrăzi.
Aşa că sătenii din Onuca au marcat evenimentele – inaugurarea drumului asfaltat şi a reţelei de apă potabilă – de o manieră sărbătorească.
Au început cu slujba la biserică, la care au participat deopotrivă locuitorii de etnie maghiară şi cei de naţionalitate română. Inclusiv primarul Fărăgăului, Ioan Milăşan, şi viceprimarul Valentin Florea.
Primul a fost premiat de curatorul bisericii, consilierul local PMP Mihai Dan, cu o diplomă de merit, înrămată frumos, numai bună de aşezat în biroul din Primărie, dar şi cu o sticlă cu tărie, din producţia propriei povarne.
Într-o paranteză fie spus, merită lăudat aici gestul frumos al preotului reformat Szekely Levente, care şi-a ţinut slujba aşa cum o face de obicei, în limba maghiară, dar a vorbit şi în limba română, în semn de respect pentru auditoriul nevorbitor de maghiară.
S-ar putea spune că e normal ce-a făcut părintele Szekely şi că nu e nimic de lăudat aici. Noi zicem, totuşi, că este, pentru că în alte situaţii, asemănătoare, acest tip de respect n-a existat.
După ceremonia religioasă întreg satul, cu vizitatori cu tot (copii, rude ale locuitorilor, săteni plecaţi prin alte părţi etc) s-a mutat la nou renovatul cămin cultural, unde a avut loc, vorba unui cântec de pe vremuri, “mare bal mare”.
Cu mâncare, stropită cu ţuică şi vin de casă, şi cu ceteraşi aduşi de la Voivodeni, comună al cărei primar, Vasile Boer a participat şi el la bucuria celor din Onuca. Mai ales că, ne-au spus cei doi primari, există un proiect comun de asfaltare în continuare a drumului din Onuca până la Toldal.
Într-un scurt discurs, primarul Milăşan şi-a cerut chiar scuze sătenilor de Onuca pentru faptul că asfaltarea s-a putut realiza abia în 2018. Dar a promis că lucrurile nu se vor opri aici: “Nu trebuie să existe nicio discuţie dacă sunt sau nu necesare astfel de lucrări de infrastructură. Lucrurile acestea sunt obligatorii în România anului 2018”, a punctat, clar şi la obiect, primarul Milăşan.
Petrecerea de la căminul cultural a continuat până la lăsarea serii, fără niciun fel de incidente. Semn că, uneori, oamenii de la sat ştiu să fie mai civilizaţi decât semenii “orăşeni”.

Sorin Simion

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.