Elevii din Miercurea Nirajului nu primesc lapte și corn din cauza… descentralizării

Peste 800 de copii de grădiniță și elevi din Miercurea Nirajului nu beneficiază de produse lactate și de panificație, întrucât Primăria orașului a decis să profite de posibilitatea legală introdusă în premieră în acest an, de a face singură achiziția, iar aceasta mai durează – până cel puțin în 19 noiembrie. Toți ceilalți copii cuprinși în învățământul preuniversitar din județ, circa 58.000, primesc aceste produse începând din 10 septembrie, dat fiind că, până la finalizarea procedurilor de licitație, care durează, Consiliul Județean Mureș a decis să prelungească prin acte adiționale contractele încheiate cu furnizorii din anul școlar precedent.

Primarul din Miercurea Nirajului, Toth Sandor, a declarat joi că are la compartimentul de achiziții publice 2 angajați și că a decis să profite de descentralizare – adică posibilitatea legală introdusă în premieră în acest an, ca unitățile administrativ-teritoriale să-și poată face singure achiziția acestor produse.

“Dacă legea permite, de ce să nu fructifictificăm această posibilitate? Avem la achiziții publice la primărie 2 angajați, am decis să ne luăm în mână soarta. O descentralizare de aici începe, chiar dacă e mai mult de lucru. Acum este în derulare procedura de achiziție publică, avem din bugetul nostru alocați 157.000 de lei anual, vor veni și banii de la bugetul central, să plătim. Până finalizăm achiziția, vor fi bani. La acest moment copiii din Miercurea Nirajului nu primesc produsele, sunt 800 și ceva de elevi și preșcolari, deci din învățământul preuniversitar. În 19 noiembrie cel mai repede se termină achiziția publică, dacă nu vor fi contestații. Îmi asum și sper să avem produse mai proaspete și mai de la sursă”, a spus primarul din Miercurea Nirajului, care a precizat că sumele se calculează în funcție de numărul de copii și de zilele de școlarizare.

El a adăugat că în anii precedenți, când achiziția și distribuția produselor lactate și de panificație se făceau centralizat, au fost cazuri când s-au găsit flacoane (sticle) de lapte în șanț.

Reprezentanții Consiliului Județean Mureș au precizat că la acest moment copiii din județ primesc “laptele și cornul” în baza contractelor semnate în 2017, prelungite prin acte adiționale.

“Începând din 10 septembrie 2018, a fost demarată furnizarea de produse lactate și de panificație preșcolarilor și elevilor în baza unor acte adiționale încheiate la contractele de furnizare semnate în anul 2017 de Consiliul Județean Mureș. Produsele sunt livrate de 3 ori pe săptămână, până la încheierea de noi contracte de furnizare, iar de atunci 2 zile fructe, respectiv mere, și 3 zile lapte și corn. Se fac raportări, furnizorul trimite factură în funcție de cât a distribuit și noi decontăm în limitele prevederilor legale”, a declarat Sanda Vițelar, consilier în cadrul Compartimentului relații externe și mass media al CJ Mureș.

Potrivit acesteia, documentația pentru semnarea de noi contracte a fost finalizată și va fi încărcată pe SEAP, iar după ce va fi încheiată procedura de achiziție, la nivel de județ vor beneficia de aceste produse peste 58.000 de copii.

“La ora aceasta, se distribuie lapte și corn în tot județul, cu singura excepție Primăria Miercurea Nirajului, care a dorit să se autogestioneze. În luna septembrie Direcția de Sănătate Publică Mureș a făcut controale la 163 de unități de învățământ preuniversitar, au fost verificate spațiile de depozitare a produselor și nu au fost constatate deficiențe igienico-sanitare. Nu ni s-au semnalat oficial probleme legate de calitatea produselor”, a mai precizat Vițelar.

Programul “Laptele și cornul” a devenit “Programul pentru școli al României” prin Hotărârea de Guvern 640/2017, în care se arată că aceasta “creează cadrul legal pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 în conformitate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei privind normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ și ale Regulamentului delegat (UE) 2017/40 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ și de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, care cuprinde și distribuția de produse de panificație”.

Abia în luna iulie a acestui an a fost emisă și HG 533/2018, care stabilește bugetul aferent programului. În mai multe județe din țară, produsele nu se distribuie, întrucât procedura de achiziție este încă în desfășurare.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.