Elevii din Târgu Mureș învață antreprenoriat în IT de la cei mai buni în domeniu


Elevii târg-mureșeni învață antreprenoriat în IT la una dintre cele mai puternice firme de profil din România. “Descoperă-ți Pasiunea în IT”, programul care le oferă elevilor posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei prin interacțiune directă cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, s-a lansat ieri la Târgu Mureș.

Accesul la informaţie de calitate din domeniul transformării digitale poate avea un impact major în dezvoltarea personală și în cariera celor care vor participa la program, e de părere Liliana Ștefan-Cazacu, fondatorul și Președintele Asociației DpIT, organizatorul programului.

“La DpIT, credem în capacitatea tinerei generații de a crea produse proprii. Credem că inteligența ar trebui să rămână în țară și să creeze aici valoare, prin produse pe care să le vindem noi altora, nu invers. Credem că e timpul să nu mai cumpărăm doar ce fac alții și să punem mai mult accent pe valorile proprii”, explică Liliana Ștefan-Cazacu.

Abia de anul viitor, așa cum a stabilit Ministerul Educației, anumite licee vor deveni şi şcoli de afaceri sau şcoli antreprenoriale, iar elevii care vor să-şi deschidă propria afacere vor urma cursuri speciale. În prezent, însă, la ora de educaţie antreprenorială, practica lipsește cu desăvârșire, iar adolescenţii învaţă definiţii pe de rost. Deja de patru ani, “Descoperă-ți Pasiunea în IT” e programul care îi învață pe elevi să gândească “out of the box”, îi încurajează să judece ca niște adevărați antreprenori care aduc plus valoare afacerii lor prin crearea de locuri de muncă și dezvoltarea de produse românești.

Voicu Oprean, CEO AROBS, compania care-i mentorează în Târgu Mureș pe elevii de la Colegiul Național ”Unirea”, e de părere că, dintre motoarele de dezvoltare ale unei comunității, foarte importante sunt energia generației tinere și spiritul antreprenorial: “Târgu Mureș e un oraș important pentru AROBS și ne bucură interesul elevilor de aici pentru IT și pentru soluțiile viitorului. Ne angajăm să sprijinim ideile inovative și cu potențial real și îi susțin pe foarte tinerii noștri posibili viitori colegi sau antreprenori să meargă cu toată viteza înainte atunci când au găsit o idee, ceva ce funcționează, când lucrurile se întâmplă cum trebuie”, declară acesta.

Născut și implementat la Cluj, programul ”Descoperă-ți Pasiunea în IT” crește și se dezvoltă cu fiecare ediție. Anul acesta, școli din Sibiu, Bihor și Mureș s-au alăturat programului, iar numărul elevilor participanți a ajuns la 135. Peste 20 de traineri și profesori susțin elevilor cursuri și workshop-uri tehnice axate pe concepte și limbaje de programare, precum și sesiuni de soft skills și de antreprenoriat. 27 de mentori, developeri din firmele de IT partenere, îi îndrumă pe elevi pas cu pas la realizarea aplicațiilor, pornind de la idee până la produs finit.

Atât mediul pre-universitar, cât și cel universitar susțin proiectul “Descoperă-ți pasiunea în IT”, prin Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Dintre marile companii și firme de IT, FORTECH, NetMatch, NTT DATA România , AROBS Transilvania Software, ArtSoft Consult, Betfair România Development, 3 Pillar Global, Softing, Qubiz, Around25, RIA Solutions Group și Oracle Academy sunt cele care și-au asumat responsabilitatea, oferind un ajutor real pentru elevi și au decis să se alăture marii echipe “Descoperă-ți Pasiunea în IT”.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.