Elevii reghineni „au călătorit” printre stele

Cea de-a patra ediție a Simpozionului și Concursului Interdisciplinar Județean „Misteriosul Univers”, în organizarea Inspectoratului Județean Școlar Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” și Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” din Reghin s-a desfășurat vineri, 5 octombrie.
„Am propus derularea acestei activităţi, deoarece am considerat că prin acest mod se vor dezvolta capacităţile intelectuale, cultura generală, modalitatea de percepere a lumii în care ne aflăm, dar şi dezvoltarea capacităţii copiilor de a înţelege ce se întâmplă cu noi, cei mici, într-un Univers gigantic. Activităţile educaţionale proiectate în cadrul simpozionului, precum şi tematica de concurs vizează implicarea elevilor şi a cadrelor didactice participante într-o serie de manifestări care vor atinge teme de real interes abordate din perspective multiple, derulate în beneficiul elevilor şi comunităţii” a declarat profesor coordonator Gabriela Atănăsoaie de la Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” Reghin.

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic…

… este o sărbătoare internaţională a ştiinţei şi tehnologiei, a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane. Adunarea Generală a ONU a declarat, în anul 1999, ca acest eveniment să se desfășoare în fiecare an între 4 și 10 octombrie, sărbătorind astfel lansarea, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.

Secțiunile concursului au fost:

Secţiunea I / elevi: Eseu (științific, pe teme de astronomie, astrofizică, geografie, biologie etc.);
Secţiunea a II-a / elevi: Creaţii plastice (lucrări grafice – inclusiv realizate pe computer, pictură, postere, colaje);
Secţiunea a III-a / elevi: Materiale power-point / multimedia;
Secţiunea a IV-a/ elevi: Machete – Sistemul solar – realizate pe diferite materiale (polistiren, carton, lemn etc.).
Sala de activități a Bibliotecii „Petru Maior” a devenind neîncăpătoare pentru elevii prezenți la concurs.

Au fost prezentate…

… prin intermediul a numeroase machete, proiecte, prezentări power-point aspecte din astronomie, astrofizică, geografie, sub îndrumarea unor distinse cadre didactice: Gabriela Atănăsoaie, Smaranda Pușcaș, Varga Anamaria, Mariana Sălăgean, Monica Sebesi, dând dovadă de multă creativitate în elaborarea acestora.
Spaţiul cosmic reprezintă un domeniu magnetizant, atractiv, fascinant, încărcat de mister, de numeroase interogări. „Călătoria printre stele” a transformat participanții în exploratori, în cosmonauţi. De aceea, poate, această activitate se bucură în fiecare an de o largă participare și de un entuziasm deosebit din partea elevilor.

Imola Grama

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.