fbpx

Expoziţia „Serenity” a artistei Dorina Mocan din Târgu Mureș, vernisată la sediul ICR Stockholm

Expoziţia „Serenity” a artistei vizuale de origine română Dorina Mocan, stabilită de patru decenii în Suedia, va fi deschisă în perioada 11 mai – 12 august, la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm.

La evenimentul de deschidere, miercuri, alături de Dorina Mocan va participa istoricul de artă Louise Lyberg, prima doamnă a Curţii Reginei Suediei 1993 – 2003, care a fost şef intendent la prestigioasa casă de licitaţie Bukowski. De asemenea, la eveniment va fi prezent sculptorul suedez Christer Lönngren, care va expune, de asemenea, câteva lucrări de-ale sale în galeriile ICR Stockholm în aceeaşi perioadă. 

„Arta mea îşi are originea în întâlniri încântătoare, în bucuria mea de a descoperi micile minuni din viaţa de zi cu zi. Îmi doresc să creez un spaţiu privilegiat în care să evoc spiritul umanitar şi universal, o lumină interioară îndreptată direct spre privitor ”, a declarat artista Dorina Mocan.

„În limba latină, serenitas/ serenitatis trimitea la vremea frumoasă şi la condiţiile favorabile. Expoziţia Dorinei Mocan pe care Institutul Cultural Român de la Stockholm o găzduieşte în spaţiile sale expoziţionale în perioada mai-august 2022 este o pledoarie pentru pace şi reconciliere, o invitaţie la introspecţie şi speranţă”, a punctat Bogdan Popescu, director al ICR Stockholm, în textul introductiv al catalogului expoziţiei.

Expoziţia, care include în jur de 40 de lucrări, unele de mari dimensiuni (185 cm x 210 cm), reprezintă o privire retrospectivă asupra ultimului deceniu de creaţie al artistei. Serenity include şi o serie de tablouri, centrate pe prezenţe feminine inefabile, cu numele de Cornelia şi Sara, care apar în diferite ipostaze („Comorile Corneliei”, „Cornelia cu perle”, „Cornelia şi munţii”, „Sara în grădină”, „Sara pe acoperişul lumii”, „Sara şi anturajul ei”). De asemenea, regăsim în expoziţie motivul grădinii exotice cu nostalgia paradisului pierdut („Grădina secretă”, „Comorile grădinii”, „Prinţesa grădinii”), toate lucrările purtând pecetea luminii şi ale unei „declaraţii de iubire”, după cum se intitulează un alt tablou,  „An Explanation of Love”.

Dorina Mocan s-a născut în oraşul Târgu Mureş. Între anii 1965-1969, a studiat arta la şcoala de artă din oraşul natal, iar apoi a început la liceul de artă şi muzică din Târgu Mureş. În 1973,  artista a intrat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. În 1981, s-a mutat în Suedia şi de atunci a trăit şi a lucrat în Upplands Väsby, Stockholm şi Uttersberg. Dorina Mocan a avut numeroase expoziţii în Suedia, în ţări precum Danemarca, Germania, Mexic, Norvegia, Coreea de Sud, Polonia, Anglia, China, Singapore ş.a. În 2017, pictoriţa a fost distinsă cu premiul III la concursul internaţional de portrete Portrait Now! la Castelul Frederiksborg din Danemarca pentru lucrarea sa Sara and her entourage. Dorina Mocan este membră a Organizaţiei Naţionale a Artiştilor Vizuali şi a Asociaţiei Internaţionale de Artă.

News.ro

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW