Târgu Mureșul va găzdui, în perioada 1 martie – 1 iunie o expoziție de talie națională, dedicată universului copilăriei, pe care curatorii Muzeului de Artă au intitulat-o “Tonitza. Imagini ale copilăriei”.
Cora Fodor, cercetător al Muzeul Județean Mureș, a declarat miercuri într-o conferință de presă că expoziția a pornit de la achiziționarea lucrării “Odaia copiilor”, realizată de Nicolae Tonitza în preajma anilor 1920, această fiind prima”scânteie“ pentru ideea expoziției.
”Este inedită pentru viziunea pe care am abordat-o, expoziția întrunește nu doar lucrări de pictură, deși ele sunt preponderente în această expoziție, lucrări împrumutate de la instituții muzeale din întreaga țară, ci și grafică aparținând artistului Nicolae Tonitza, lucrări de sculptură și alte lucrări de pictură realizate de artiști contemporani cu Nicolae Tonitza, care au cochetat cu această temă, a copilăriei, a relației materno-filiale sau paterno-filială, cum este cazul lui Tonitza. El a preferat să-și portretizeze copiii, deci ei au fost primele modele, cei 3 copii ai săi”, a declarat Cora Fodor.
Potrivit acesteia, pe lângă lucrările de pictură, grafică și sculptură, expoziția cuprinde un foarte bogat material documentar, fotografii privind viața și parcursul creativ al lui Nicolae Tonitza, cronici ale acestuia, având în vedere că a fost și critic de artă, materiale audio din arhiva radio, mărturii ale celor care i-au îndrăgit creația. Alte elemente inedite sunt jucării de epocă, oferite de un colecționar din Brașov. De asemenea, expoziția va avea o secțiune aparte, o încăpere dedicată în toalitate jocurilor pentru copii între 3 și 10 ani, pe diferite materiale – lemn, magneți, material textil, aceasta fiind o modalitate de a apropia lucrările lui Tonitza de copii. Fodor a explicat că, de fiecare dată când intră într-un muzeu, copiii aud îndemnul să nu atingă exponantele, iar aceasta a fost gândită ca o posibilitate pentru cei mici de a se apropia și tactil de lucrările din expoziție.
Un alt element inedit este o animație a ilustrațiilor lui Tonitza, având în vedere că acesta a ilustrat prima ediție a cărții ”Fram ursul polar” de Cezar Petrescu, a mai spus Fodor.
Cele circa 150 de lucrări și obiecte ce vor fi expuse, aparținând Muzeului Județean Mureș, dar și altor muzee din țară și din colecții private, valorează în jur de 4 milioane de euro.
Directorul Muzeului Județean Mureș, Soos Zoltan, a declarat cu același prilej că în cadrul expoziției va exista și o astfel de carte în primă ediție a lui Cezar Petrescu, cu grafica realizată de Nicolae Tonitza și cu dedicație, care a fost achiziționată în decembrie dintr-o colecție privată în urma unei licitații la Galeria Artmark și care a fost oferită ca donație de târgumureșeanul Cosmin Pop.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.