Firul tragediei din Colibița: DE CE s-a scufundat hidrobicicleta, trăgând un tânăr după ea
Firul tragediei din Colibița: DE CE s-a scufundat hidrobicicleta, trăgând un tânăr după ea

Firul tragediei din Colibița: DE CE s-a scufundat hidrobicicleta, trăgând un tânăr după ea

Mihai, Adelin și David, trei tineri din județul Mureș, cu vârste între 18 și 22 de ani, au vrut să se distreze un weekend la Colibița. Au închiriat o cabană iar sâmbătă, vremea fiind plăcută, au decis să se avânte pe lac.

Din nefericire, ceea ce s-a întâmplat ulterior a șocat întreaga țară. Hidrobicicleta s-a răsturnat, iar Mihai este de negăsit. Acesta, conform prietenilor săi, nici nu știa să înoate.

Directorul ADI Turism BN a explicat CUM au ajuns tinerii să treacă prin această tragedie.

Erau cazați la o cabană. Și sâmbătă, fiind o zi plăcută, cu aproximativ 6 grade, au vrut să se avânte pe lac. Au coborât până pe mal și acolo au găsit, pe margine, o hidrobicicletă.

Îmbrăcați sumar, fără veste și fără nicio măsură de protecție sau de ajutor, s-au urcat pe hidrobicicletă și s-au avântat pe lac. Deci au luat-o fără a cere voie, găsind-o pe marginea lacului.

Problema e că hidrobicicleta era „depozitată” fără acel dop de golire a apei. Dopul respectiv era scos, deoarece așa se păstrează hidrobicicletele în sezonul rece.

Ei nu au știut, s-au avântat pe lac, iar hidrobicicleta a început să ia apă, tot mai mult. Mai ales că ei s-au și zgâlțâit. Când apa a ajuns la flotoare, hidrobicicleta s-a scufundat. Iar mai departe știm ce s-a întâmplat..,”, a explicat Răzvan Cerceja pentru Bistrițeanul.ro.

Acesta a subliniat că trebuie tras un semnal de alarmă.

Din nefericire, trebuie făcute niște reglementări. Trebuie trase niște semnale de alarmă.

În primul rând, în ceea ce privește ambarcațiunile ce pot fi folosite pe lacul Colibița, există o singură reglementare: să nu fie cu motor termic. Dar Doamne ferește să se întâmple ceva când se merge pe lac cu ambarcațiuni mai mari…

Apoi, hidrobicicletele, bărcile NU ar trebui depozitate pe marginea lacului. Că uite ce se poate întâmpla. Da, nu ar fi trebuit să o ia, dar au luat-o, și uite ce s-a întâmplat. Deci ambarcațiunile care sunt depozitate, ar trebuie depozitate într-un loc sigur, nu lăsate pe marginea lacului.

Și bineînțeles, nu e voie să se avânte pe lac fără o vestă, măcar, fără o măsură de protecție!

Turistul trebuie protejat! Turistul trebuie pus în siguranță, de aceea trebuie luate toate măsurile necesare și făcute reglementări clare cu privire la avântarea cu ambarcațiuni pe lac. Turistul profită, așa că trebuie date reglementări clare. Altfel, vom vedea tot mai multe astfel de tragedii!”, a concluzionat Răzvan Cerceja.

Continuarea aici