”Forgatag” pe cont propriu, la majorat

Într-o postare pe pagina de socializare Portik Vilmos scrie despre cele auzite la conferința de presă de azi, susținută de deputatul Vass Levente, președintele organizației UDMR Târgu Mureș.

”Unul dintre subiectele conferinței s-a referit la Forgatag. Pe un ton mieros, zâmbind (Vass Levente) ne-a anunțat că începând din acest an vor lăsa baltă singurul eveniment public maghiar din Târgu Mureș. ”Dat fiind că manifestarea a ajuns la majorat, nu-l vom mai ține de mână”, ar fi zis Vass.

Deși ne promite o analiză a celor spuse de Vass, ”luni sau marți”, și în această postare face un rezumat.

”Cât de mult am simțit sau nu ținutul de mână în acești ani, despre asta am avea multe de discutat, dar din gura unui poltician, fraza de mai sus exact asta vrea să spună: să vedeți cum e când ”nu suntem ținuți de mână”. Din gura unui politician ardelean, pe deasupra maghiar, așa ceva nu ar putea ieși! Nu și-ar permite niciodată, nici un politician maghiar să facă o asemenea afirmație. Dar, la Târgu Mureș totul e permis.”, scrie Portik.

Ca un fapt deosebit de simpatic i se pare faptul că a fost pomenit nominal și rugat ca pe viitor să discute cu conducerea urbei și să-i convingă despre necesitatea unor locații. ”La vorbele lui Vass Levente nu doresc să reacționez”, a zis Portik.

După- masă se vor întâlni organizatorii și-și vor dedica sfârșitul de săptămână pentru organizarea celui ”mai bogat, mai mișto, mai boem Forgatag de până acum. Pentru că Vâltoarea târgumureșeană este a târgumureșenilor care participă, care se duc să asculte muzică maghiară, care râd la poantele auzite acolo, care lăcrimează la câte o scenă înduioșătoare dintr-o piesă de teatru, care se îmbrățișează cu vechi cunoștințe cu care nu s-au văzut demult, care polemizează cu patimă la divergențe de idei de moment, în timp ce pe neobservate și cu cea mai mare naturalețe demonstrează că sloganul ales de noi este realitate: Vâltoarea târgumureșeană ne leagă. Asta e crezul meu și pentru asta consider că merită să lucrez”, conchide Portik.

Și ca o aluzie la noua ”locație” unde s-ar putea desfășura evenimentul ”neținut de mână” de conducerea orașului, Portik adaugă în post scriptum: ”a mai fost pe malul Mureșului, Forgatag!”.

Comentează cu Facebook