Fraţii Ervin şi Valér Szabó demonstrează că pasiunile pe care le dezvoltăm în liceu pot deveni meserii

 

 

 

 

Fraţii gemeni Ervin şi Valér Szabó din Reghin se apropie tot mai tare de o carieră în cinematografie, după ce pe băncile liceului au realizat patru filme, iar pentru unul au fost medaliaţi cu aur la un concurs internaţional. Totul a început pentru ei ca o joacă de a filma şi a monta utilizând programe de calculator. Apoi, la orele de informatică profesorul le-a propus să realizeze o producţie pentru concurs. Aprecierile primite şi îndemnul tatălui care este inspector şcolar de informatică i-au convins să urmeze Facultatea de Teatru şi Film, secţia cinematografie… acum sunt studenți la masterat în același domeniu…

Mureșenii au avut prilejul să îi cunoască mai bine pe Ervin și Valer Szabo, doi tineri reghineni, frați gemeni, fiii unui celebru profesor de informatică din județul Mureș. Gemenii și-au prezentat în cadrul proiectului Summer Social Hub derulat la Reghin de Asociația Inovație în Educație Eureka scurtmetrajele realizate în ultima perioadă.

 

„Ne-am jucat de-a regizorii”

 

Rep.: Cine sunteți voi?

Ervin şi Valér Szabó: Noi suntem Ervin şi Valér Szabó, proaspăt licențiați în artele filmului. Absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ne-am decis să ne încercăm norocul în domeniul artei filmului încă din clasa a X-a, când împreună cu câțiva prieteni, ne-am hotărât să ne jucăm de-a regizorii. Avusesem un aparat digital de fotografiat cu care am filmat prima încercare de mediu-metraj. Astfel, am „gustat” o fărâmă din ceea ce înseamnă să scriem un scenariu, să lucrăm în echipă cu alții și să apăsăm butonul de înregistrare. Evident, eram copii, iar acum șase ani totul era mai degrabă o joacă. O joacă, totuși, tratată cu multă seriozitate. După prima încercare, am primit cu ocazia zilei noastre de naștere o nouă cameră video (nu prea bună, dar pentru noi perfectă) pe care o luam cu noi peste tot unde mergeam (de la ieșiri cu prietenii până la excursii cu familia). Eram entuziasmați. Cu aceasta am filmat al doilea scurt-metraj pe care l-am și înscris la un concurs internațional dedicat elevilor de liceu….

„Am câștigat”

 

„….. Filmul se numește „What Would Have Been?”și își propune să trateze tema familiei. Am câștigat medalia de aur atât la faza națională, cât și la cea internațională a concursului INFOMATRIX – un concurs de informatică aplicată bazată pe proiecte, desfășurată pe mai multe domenii: Programare, Web Design, Aplicații Web, Multimedia (unde ne-am înscris noi) și Robotică. Printre realizările din perioada liceului se numără și un scurt documentar despre un sat din județul Mureș al cărui locuitori, fiind foarte săraci, sunt ajutați de un grup de misionari neozeelandezi”.

 

De la sat… la Hollywood

 

 

Rep.: Ce a urmat după terminarea liceului?

Ervin şi Valér: „What Would Have Been” a fost primul salt pe care l-am făcut nu numai pentru că a fost primul scurt-metraj cu care am câștigat un concurs, ci și pentru că a devenit biletul nostru de intrare la facultate atunci când am susținut prezentarea la admitere. Acum cinci ani eram foarte mândri de realizarea noastră. Dar lucrurile s-au schimbat în momentul în care am intrat la facultate. Am prezentat cadrelor universitare filmul, împreună cu alte trei pe care le făcusem în perioada liceului. Însă ei ne-au spus că filmele noastre au fost bune doar la nivel de liceu și admitere la facultate. Unul dintre profesorii apreciați ai universității a folosit următoarea comparare: „Ceea ce este apreciat la voi în sat, cel mai probabil că nu va fi apreciat la Hollywood”. Atunci am înțeles că trebuie să progresăm și că nu putem rămâne blocați la un mic succes din liceu. Ne-am implicat în diverse proiecte. Am participat la filmările pentru o serie de scurte documentare alături de unul dintre profesorii noștri. Am asistat la o altă filmare profesionistă, la care au participat peste 300 de persoane, ce a avut loc la biserica Sf. Mihai din centrul Clujului la care au lucrat doi oameni celebri din lumea filmului: Marius Panduru – director de imagine renumit în România și Jean Umansky – inginer de sunet francez nominalizat la premiul Oscar. Am avut ocazia să vedem o echipă de filmare profesionistă și chiar să stăm de vorbă cu acești oameni apreciați care lucrează în domeniu de mulți ani. Într-o tabără de film am asistat la o serie de workshopuri susținute de Rebekah Jorgensen – o producătoare la Hollywood care venise să predea management și producție de film la noi la facultate timp de un semestru. Printre producțiile ei se numără și unul dintre celebrele filme James Bond. Acestea sunt doar câteva dintre experiențele noastre de la facultate.

Rep.: Despre ce facultate este vorba?

Ervin şi Valér: Secția pentru care am optat a fost Comunicarea Audio-Vizuală. În cadrul acestei secții am studiat Producție și Management de Film, Estetica Filmului, Scenaristică, Teoria Filmului, Comunicare Non-Verbală, Teoria Comunicării respectiv Mass-Media și Politică. Acestea sunt doar câteva din cursurile care au contribuit la dezvoltarea cunoștințelor noastre și a terminologiei aplicate în domeniu.

Reverie și Șapte Pași

 

Rep.: Ați realizat două filme de scurt-metraj „Reverie” respectiv „Șapte Pași”. De unde a venit ideea?

ERVIN: Rădăcina ideii se află în dorința de a crea un personaj naiv, confuz și debusolat în contact cu realitatea. Tema pe care o abordez în „Reverie” este dragostea care inspiră personajul principal într-un mod bolnăvicios provocându-i halucinații, astfel manifestându-se asemănător simptomelor schizofreniei. El refuză să creadă că suferă de vreo tulburare psihică și se ascunde în spatele justificării că e artist. Inițial povestea fusese scrisă în ordine cronologică apoi luată scenă cu scenă și amestecată ca un puzzle, pentru ca logica ei să coincidă cu tipul de gândire al protagonistului. Potrivit puterilor morale ale personajului principal, dar contrar logicii noastre, seria evenimențială devine o fabulație, un univers care transformă ilogicul în logic, unde el regresează pentru a nu fi nevoit să înfrunte realitatea.

Valér: Ideea filmului meu, „Șapte Pași”, a pornit citind cartea Sculptând în Timp de Andrei Tarkovski unde am dat de poezia tatălui său, Arseni Tarkovski, poezia intitulându-se „Copil fiind…” . Filmul s-a îndepărtat destul de tare de poezie, într-un final am păstrat numai ideea de bază.

 

„Așa cum mi-am imaginat”

 

Rep.: Puteți spune cititorilor noștri  câteva cuvinte despre povestea din filmele voastre ?

Ervin: Reverie este un proiect la care am început să lucrez în prima parte a timpului petrecut la universitate; ca să fiu mai exact, la sfârșitul primului an îmi făcusem o vagă idee despre ceea ce urma să fie personajul principal. Acest personaj se pomenește în fața unui pod de cale ferată (scena care deschide filmul) și încearcă să își amintească cum a ajuns și de ce s-a dus acolo. Povestea poartă personajul printr-o serie de rememorări care vor dezvălui faptul că logodnica îl părăsise, dar el continuă să o vadă pe ea din cauza tulburării mintale de care suferă: schizofrenia paranoidă. Aproximativ 80% din „Reverie” arată exact cum mi l-am imaginat în momentul în care am scris scenariul. Nu îl făcusem cu așteptări; inițial nici nu trebuia să fie examenul meu de licență. Ulterior fusese acceptat de cadrele universitare ca filmul meu de licență.

 

O provocare

 

Valér: Ceea ce pot spune este că mai lucrasem pe proză în timpul facultății, dar niciodată pe poezie. Asta a fost cea mai grea parte pentru mine, personal, să găsesc soluția cea mai corespunzătoare unui scurt-metraj tip poezie. Așa că am ajuns la următoarea concluzie: voi face un eseu cinematografic. Subiectul filmului prezintă mai multe fire narative; cea a unui tânăr (Adrian Crăciun) și a unui copil (David Suciu). Amândoi experimentează singurătatea. Am finalizat filmul cu bine, iar privind rezultatul, așteptările îmi sunt împlinite. Desigur, fără ajutorul actorului Sebesi Karen Attila și prietenilor mei, Adrian Crăciun și David Suciu, nu aș fi putut realiza acest scurt-metraj. Le mulțumesc!

Masteranzi

 

 

Rep.: Ce planuri de viitor aveți?

Ervin şi Valér: În prezent, suntem masteranzi la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj. Din toamnă vom începe studiile în domeniul artei scurt-metrajului. Ceea ce ne dorim este să lucrăm împreună în continuare, dar luăm în calcul și faptul că drumurile noastre probabil se vor separa după universitate. Actualul nostru plan este să continuăm promovarea acestor două scurt-metraje. De asemenea, dorim să mai avem producții prin care să avansăm și să experimentăm noi ramuri ale acestui domeniu. Suntem deschiși să colaborăm și cu alte persoane experimentate în domeniu.

Rep.: Cum e să ai un tată informatician și tu sa alegi o cu totul altă direcție decât cea care era oarecum firească?

Ervin şi Valér: Într-adevăr tatăl nostru este profesor de informatică și nu are el foarte multe legături cu lumea filmului. De fapt, nici unul din părinții noștri nu au cunoștințe în domeniu. Asta ne face să ne simțim independenți față de ei, iar aici vorbesc doar în domeniul profesional. E ca și cum ei ne-au însoțit până la marginea unei stânci, dar nu au sărit împreună cu noi în ocean pentru că au avut încredere că vom putea înota și pe cont propriu. Chiar dacă nu am ales să continuăm pe un profil real, părinții noștri ne susțin.

Eu sunt mai degrabă energic, Valer este mai ascultător

 

Rep.: Cum e să ai un frate geamăn cu care să fii confundat uneori și cu care să împarți totul?

Ervin: Cu toate că suntem gemeni pot fi găsite între noi atât asemănări, cât și deosebiri. Din punctul de vedere al gusturilor suntem relativ asemănători: ascultăm același tip de muzică, vizionăm aceleași genuri de filme. Cu toate acestea, avem tipuri diferite de comportament. Pe scurt, eu sunt mai degrabă energic și mai activ, iar Valer este mai liniștit și mai ascultător.

 

Orașul natal

 

Rep.: Cum a fost să vă prezentați lucrările în orașul natal?

Ervin şi Valér: A fost plăcut să avem ocazia să proiectăm în Reghin câteva din proiectele anterioare și filmele de licență. Mulțumim din suflet organizatorilor. Ne bucurăm mereu când putem împărtăși cu alții creația noastră. Ne-am simțit ca acasă. Categoric suntem deschiși și pentru viitoare proiecții în Reghin și nu numai.

 

 

A consemnat Imola Grama

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.