FRF acordă sprijin pentru fotbalul din Reghin

În cadrul Turneului Internațional de Fotbal ”Cupa Municipiului Reghin” sâmbătă, începând cu ora 10,00 Comisia Tehnică a Antrenorilor Mureș s-a întrunit în cadrul unei ședințe de instruire a antrenorilor. Întâlnirea a avut loc în sala de ședință al compexului Monte Carlo din Reghin.

La instruire a fost prezent Mihai Stoichiță- Directorul Comisiei Tehnice al Federației Române de Fotbal, Gabi Bodescu- secretar general al F.R.F, Aurel Ticleanu- director al departamentului de scouting, Miodrag Belodedici- director al Centrelor de Juniori, Jean Vlădoiu- director de imagine F.R.F., Lucian Sânmărtean- manager general al loturilor de juniori, precum și antrenori ai echipelor de fotbal din Reghin.

”Nimeni nu stăpânește adevărul absolut în fotbal. Eu am comunicat punctele mele de vedere în legătură cu fotbalul, puncte care sunt sprojinite pe activitatea pe care am avut-o. Cu bune, cu rele, ai ajuns la o vârstă la care îți faci bilanțul, să vezi ce a fost bine, ce a fost rău și ce poți face în viitor. Am încercat să le transmit aceste idei. Cine vrea să își însușească ceva din ele, e bine. Cine nu, nu e nicio problemă” a declarat la sfârșitul ședinței Mihai Stoichiță- Directorul Comisiei Tehnice al Federației Române de Fotbal.

Reghinenii prezenți în număr mare la terenul sintetic din cadrul complexului Monte Carlo, de la ora 12,00 s-au putut bucura de un meci demonstrativ între F.R.F. Team – C.S.M. Avântul Reghin Old Boys. Din lotul F.R.F. a făcut parte A. Brașoveanu, M. Belodedici, G. Bodescu, J. Vlădoiu, L. Sânmărtean și M. Stoichiță, iar lotul C.S.M. Avântul Reghin a avut în componență pe următorii: C. Nicoară, O. Cota, L. Kovacs, I. Mera, S. Halațiu, B. Budai, L. Nagy, O. Mărginean, V. Suciu, A. Enyedi și V. Stoica.

”Evenimentul de la Reghin este un debut. Un debut al acestui gen de activitate  fotbalistică în cadrul F.R.F., dar și penntru cei din Mureș, un debut care eu cred că va fi continuat, vor veni membri ai echipei naționale să comunice cu antrenorii din zonă și să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește viitorul în această zonă. Numărul mare de copii, de echipe, de antrenori, părinți și spectatori pe care i-am văzut aici, entuziasmul lor, e o bază solidă pentru optimismul care mă caracterizează. Nu se poate ca din acești copii să nu iasă fotbaliști buni. Dar înainte de toate m-aș bucura să fie oameni sănătoși, e mai important decât orice altceva” a declarat  Mihai Stoichiță.

”E o mare diferență între fotbalul din anii 80-90, în comparație cu cel de astăzi. Doar să intri în cupele Ligii Campionilor e ca și cum ai juca în semifinală. Acum nivelul e mult mai ridicat, echipe mai multe și mai bune. Primele echipe de atunci erau și ele bune, dar nivelul acum e altul. E mult mai greu acum în Liga Campionilor. Pentru spanioli, nemți și francezi e mai greu să joci în campionatul lor decât să joci în Liga Campionilor” a afirmat Miodrag Belodedici.

”Suntem onorați de prezența celor de la F.R.F. E un eveniment cum niciodată nu s-a mai întâmplat la Reghin, dar vom încerca pe viitor să organizăm în fiecare an asemenea întâlniri în cadrul turneului. E important pentru copii noștri să vadă nume mari ale fotbalului românesc. Unii din ei au auzit de ei, alții nu. Iar acum se află la Reghin, în fața lor”a subliniat antrenorul Budai Barni, organizatorul turneului.

Turneul  Internațional de Fotbal ”Cupa Municipiului Reghin” va continua în următoarea săptămână cu organizarea competițiilor pentru categoriile de vârstă 2005, 2007 categorie la care vor participa 26 de echipe și 2011, categorie cu un număr de 30 de echipe participante. Meciurile se vor disputa la Morăreni, Baza Gornești cât și pe terenurile complexului Monte Carlo.

                                                                                       GRAMA IMOLA

Comentează cu Facebook