Gazsi: ”Un sfert din populația școlară a Mureșului este romă, chiar dacă nu toți se declară”

Inspectorul școlar pentru minoritatea romă din Mureș, Gazsi Stefan, a declarat, într-un interviu acordat Punctul și Radio Son, că, la modul real, circa un sfert din populația școlară a județului este de etnie romă, deși nu toți apar ca atare în documentele oficiale, pentru că nu se declară, astfel că există o nevoie de cel puțin încă 20 de mediatori școlari, la ora actuală.

Potrivit lui Gazsi, în ce privește cadrele didactice, există în prezent absolvenți de profil Pedagogic intrați pe locurile speciale pentru etnia romă și de asemenea o serie de cadre didactice care au absolvit învățământ în limba romani la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Târgu Mureș, profilul fiind desființat între timp. Astfel, din generația care a absolvit în 1995 învățământul în limba romani la Liceul Pedagogic există mai multe învățătoare, chiar și soția lui Gazsi, majoritatea din județul Mureș (au fost absolvenți și din alte județe) care profesează în continuare în domeniu.

Din generația care a absolvit la începutul anilor 2000, cam 50% din rândurile absolvenților s-au îndreptat spre învățământ și activează, sunt titulari, își iau gradele didactice etc, a precizat Gazsi.

Chestionat cu privire la mediatorii școlari, Gazsi a precizat că aceștia facilitează relația dintre școală și comunitate și țin legătura și chiar ajută cadrele didactice, în anumite situații, să poată derula actul instructiv-educativ. La momentul actual există o mare nevoie de astfel de persoane, întrucât populația școlară romă este mult mai mare decât apare în documentele oficiale, a spus Gazsi, care a estimat-o la circa un sfert din total.

”Avem un deficit de mediatori școlari. La nivelul județului Mureș, populația școlară romă este destul de ridicată. Bineînțeles că în documentele școlare nu apar ei ca fiind toți declarați. Dar heteroidentificați (identificați de alții, n.r.) sunt foarte mulți. Și pot așa să estimez cam un sfert din populația școlară. Heteroidentificați, nu vorbesc de date clare și statistice. Romii în general au anumite prejudecăți și se feresc de etichete, de declarații, dar așa se întâmplă. Noi dorim, prin activitatea mediatorilor școlari, să ajungă la școală. Noi știm că sunt romi, este o chestie de notorietate. Că ei nu se declară și nu apar în SIR, în înregistrări, ei nu apar clar că sunt romi, că ei sunt declarați altceva, este voința părinților sau neștiința sau știu eu ce alte gânduri au părinții. Dar noi știm efectiv că sunt comunități mari de romi și atunci intervenția acestui mediator școlar este extraordinară”, a spus Gazsi.

La nivelul județului Mureș, ar fi bineveniți cel puțin încă 20 de mediatori școlari, a arătat acesta.

”Acum sunt angajați pe unitatea conexă, CJRAE Mureș, 8 mediatori școlari. Bineînțeles, mai sunt mediatori școlari angajați de către primării sau de către anumite organizații nonprofit, în cadrul unor proiecte, în jur de 5-6. După ce se termină proiectul, simțindu-se beneficiile pe care le aduce acest mediator școlar în comunitate, autoritățile publice sunt capabile să angajeze acest mediator școlar, pentru a-și desfășura activitatea în beneficiul școlii și al comunității, pentru a facilita această relație, școală-famile. Un exemplu foarte bun ar fin comuna Sânpaul, unde s-a reușit acest lucru, ONG-uri care au derulat și derulează proiecte și folosesc acest om, mediatorul școlar de la Beica de Jos, la Apalina – Reghin, unde până la urmă a fost angajat mediatorul școlar în urma unui proiect și preluat de CJRAE, pentru că-și făcea foarte, foarte bine treaba; la Sângeorgiu de Pădure, Sângeorgiu de Mureș, Deaj – Mica. Sperăm să se înmulțească aceste exemple”, a mai spus Gazsi.

Comentează cu Facebook