Grădiniță la Ogra, din fonduri nerambursabile!

După finanțarea nerambursabilă alocată pentru reabilitarea școlii din comună, azi, 30.05.2019, s-au alocat fonduri nerambursabile pentru proiectul de construire a unei grădinițe în localitatea Ogra. Contractul de finanțare nerambursabilă, semnat la sediul ADR Centru de către domnul Marian Palaghie, primarul Comunei Ogra și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, alocă un buget de 2,45 milioane lei fonduri nerambursabile pentru realizarea proiectului. Scopul principal al cererii de finanțare consta în asigurarea creșterii accesului, calității și atractivității educației și creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie din comuna Ogra, județul Mureș.

Localitatea Ogra, recunoscută prin Castelul Haller, construit în secolul XVII, deținut de o fostă  familie nobiliară transilvăneană, ce a devenit un punct de atracție turistică, va oferi mult mai multe motive tinerilor ca să își întemeieze o familie în peisajul liniștit al vieții de la țară. Săli moderne și luminoase pentru grupele de grădiniță, băi pentru fete și pentru băieți cu apă curentă, o sală multifuncțională, o normalitate cu standard european, va oferi noua grădiniță celor 93 de copii care, din anul 2022, vor putea să se bucure de rezultatele acestui proiect. Proiectul cu denumirea ”Construire si dotare grădinița cu program normal din localitatea Ogra” este finanțat prin Axa 10 a Programului Operațional Regional 2014-2020, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii si învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului pe apelul dedicat învățământului ante-preșcolar și preșcolar. Proiectul are o valoare totală 2,51 milioane lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 2.45 milioane lei, respectiv 97,7494% din  valoarea eligibilă a proiectului (cca. 526.197,04 Euro, 1euro = 4,6575 RON -curs de schimb prevăzut în ghidul solicitantului).

Proiectele Comunei Ogra finanțate prin Regio, ce prevăd reabilitarea școlii, și acum, construirea unei grădinițe demonstrează preocuparea administrației publice locale pentru crearea unui sistem coerent și integrat de studiu și formare pentru generațiile de tineri, oferind educație de calitate și condiții de studiu pe toată durata în care un copil își formează caracterul, dobândește principii și trăiește într-un  mediu care îi va stabilii reperele de normalitate pe viitor. Prin implementarea acestui proiect se va atinge obiectivul general al fondurilor alocate, și anume, creșterea nivelului de educație, care este un factor-cheie al dezvoltării naționale determinând, în mare măsura activitatea economică și productivitatea, precum și mobilitatea forței de muncă, creând premisele, pe termen lung pentru existența unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții” a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Construirea clădirii și dotarea corespunzătoare a acesteia vor asigura condițiile de igienă și de funcționare corespunzătoare standardelor prezente, dar și o creștere a confortului preșcolarilor și cadrelor didactice pe toata perioada procesului de învățământ și a activităților extra-curriculare. In perspectivă, construirea și dotarea grădiniței va contribui la decizia potențialilor locuitori ai satului Ogra de a se stabili în această localitate, existenta unei unități de învățământ de tipul grădiniței construită și dotată asigurând o premisă importantă pentru familiile tinere care își doresc copii și care caută locații mai sigure, mai îndepărtate de traficul și zgomotul marilor aglomerări urbane, dar care asigura condiții optime de școlarizare și educație. În acest context, construcția și dotarea corespunzătoare a grădiniței, secondată de promovarea unor cadre didactice bine pregătite profesional, pot crea un impact social și cultural semnificativ la nivelul localității Ogra.

Ținând cont de tendințele demografice negative, profilul educațional al populației este o condiție esențială pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Acest deziderat nu se poate realiza fără o infrastructură adecvată și corespunzătoare ciclurilor educaționale. Infrastructura educațională este esențiala pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilitați sociale și a capacitații de integrare socială. Primăria Ogra și-a asumat, prin strategia locală, atingerea acestui obiectiv realizând prin investiția propusă primul pas, respectiv construirea și dotarea grădiniței cu program normal din comuna Ogra, care asigură educația unui număr de 93 de copii în prezent”, a declarat domnul Marian Palaghie, primarul comunei Ogra. 

Comentează cu Facebook