fbpx

Guvernul deschide calea pentru reforma teritorială și unificarea localităților

Guvernul Ciucă discută în ședința de guvern de miercuri un proiect de lege care face primul pas spre reforma teritorială. E vorba despre înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR. Proiectul de lege vizează completarea Codului Administrativ (Ordonanța de urgență 57/2019) și se adresează localităților care vor să coopereze și să se asocieze pentru a oferi în comun servicii publice, arată G4Media.

Articolul introdus de noul proiect de lege: Două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale, învecinate au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, în consorții administrative, în scopul îmbunătățirii eficienței serviciilor publice, creșterii eficacității implementării investițiilor sau pentru eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităților locale. Aceste consorții administrative nu vor avea personalitate juridică.

Conceptul de “consorții administrative” apare în în cadrul PNRR pentru susținerea reformelor ce vizează creșterea capacității administrației publice locale. Unul dintre jaloanele care se regăsesc în componenta 10 – Fondul local din PNRR vizează amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prin reglementarea regimului juridic al organizării și funcționării consorțiilor administrative.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/politic/guvernul-deschide-calea-pentru-reforma-teritoriala-si-unificarea-localitatilor-20864938

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW