Idei pentru Mureş: Banii europeni şi şantierele orădene

Majoritatea lucrărilor sunt finanțate din bani europeni; proiectele cu finanțare externă au ieșit din etapa hârțogăriei de birou și încep să producă efecte în teren.

Piața Ferdinand, B-dul Dimitrie Cantemir, intersecția Calea Aradului – Oneștilor, intersecția Magheru – Parcul Traian – Aleea Ștrandului plus Podul Dacia sunt doar câteva dintre zonele care vor fi afectate de șantiere începând din acest an.

În Cantemir

De luni au început lucrări de mare amploare, pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, pentru înlocuirea reţelelor de apă. Compania de Apă Oradea, prin Primărie, a anunţat deja că între 11 martie și 6 aprilie traficul rutier pe acest bulevard se va desfășura doar pe două benzi din patru, pe porțiunea de drum cuprinsă între străzile Muntele Găina – Lugojului. Acestea sunt premergătoare unei intervenţii mult mai ample la Bulevardul Dimitrie Cantemir, în urma căreia linia de tramvai va deveni prioritară, prin anularea mai multor intersecţii cu rutierul, la intrările între blocuri.

În pachetul lucrării finanţate de UE, în valoare de peste 11 milioane de euro, se vor anula parcările de pe trotuar şi se va reface întregul bulevard. Durata de execuție e 10 luni.

Calea Aradului

Întrerupt la finalul anului trecut din motive de iarnă, proiectul liniei noi de tramvai urmează să abordeze, în această primăvară, cea mai dificilă porţiune – Calea Aradului – podul peste Peţa.

Deranjul pe care îl va produce această lucrare pentru traficul rutier este evident, din moment ce linia nouă e trasată pe chiar mijlocul drumului. Pentru clienţii OTL, însă, deranjul va consta din suspendarea liniei 2 de tramvai, pentru o lună, pentru realizarea racordului reţelei noi cu cea existentă. „Suntem pregătiţi, în locul tramvaielor vom acoperi cursele cu autobuze”, trasmite Mircea Pop, directorul OTL SA.

Organizarea de şantier pentru această lucrare se face pe un teren din spatele centrelor comerciale de lângă Peţa.

Viceprimarul Mircea Mălan, coorodonatorul Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională (DMPFI) anunţă începerea lucrărilor „peste maximum două săptămâni”, în sensul giratoriu din Calea Aradului intersecţie cu Aviatorilor.

Vicele Mălan spune că, până la finalul acestei luni va începe execuţia malului stâng al Crişului Repede. „Piatra este deja pe drum spre România. Mai sunt de corelat chestiuni cu proiectanţii de la ABA Crişuri. Pe sfârşitul lunii martie începutul lui aprilie, începem şi pe Aurel Lazăr şi apoi în Piaţa Ferdinand”, ne-a declatat Mălan.

Mijlocul lui mai

1 mai era data de începere a lucrărilor la viitorul Pasaj Magheru, anunţată de edili încă din ianuarie, atunci când au semnat contractul de execuţie cu firma Freyrom SA. E totuşi, puţin probabil ca data să fie respectată cu sfinţenie, şi nu doar pentru că 1 mai e, de regulă, zi liberă. Viceprimarul Birta Florin estiează intarea pe amplasament în a doua jumătate a lunii mai. „Proiectanţii mai au o lună până să predea documentaţiile, prin 15 aprilie va începe verificarea proiectelor apoi se va obţine autorizaţia de construire, undeva la mijlocul lunii mai se va începe munca”, ne-a declarat viceprimarul Birta.

Lucrarea se va face concomitent cu mutarea unor reţele care se intersectează cu viitorul tunel. „Pasajul pe direcţia Parcul Traian – Aleea Ştrandului se intersectează cu reţelele de apă şi canalizare de pe Magheru. Lucrările de relocare a acestora nu sunt cuprinse în proiect, motiv pentru care costurile au fost aprobate în Consiliul local şi lucrarea se va licita astfel încât, în mai – iunie, în timpul lucărilor la pasaj, să se facă şi acelea”, spune vicele.

Sursa: Bihon.ro

Comentează cu Facebook