Idei pentru Mureş: Sistem inteligent de monitorizare al traficului în Cluj

Contractul privind modernizarea celei mai importante artere care străbate Clujul – B-dul 21 Decembrie – va fi scos la licitație până la finele săptămânii, au anunțat reprezentanți din Primărie. Se estimează că lucrările vor începe în vară.  „Vor fi extinse benzile dedicate pentru transportul în comun, va fi și o bandă pentru bicicliști, va fi modernizat întregul iluminat public, va fi completat aliniamentul de arbori, care va avea un sisterm de irigare automat, cu senzori de umiditate, vor fi amplasate bănci cu prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, vor fi montate cișmele. De asemenea, avem în vedere amenajarea de stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, dar și stații de încărcare pentru autoturisme electrice. Vom avea și un sistem inteligent de monitorizare a traficului, care va permite numărarea mașinilor pe fiecare bandă, dar și numărarea bicicliștilor sau pietonilor, astfel încât să putem lua decizii bazate pe date reale din trafic”, a transmis Șeful Direcției de Dezvoltare Locală din Primărie, Ovidiu Câmpean, citat de Radio Cluj.  Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, Bulevardul 21 Decembrie va fi prima stradă din țară care va avea și un sistem de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului.

Proiectul are o valoare de 12 milioane de euro și va fi finanțat din fonduri europene în proporție de 98 la sută. „Cererea de finanțare este depusă la Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Vest, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie finalizate etapele de verificare și să semnăm contractul de finanțare”, a mai transmis Câmpean

Comentează cu Facebook