Bugetul programului IMM PLUS, prin care statul acordă garanții pentru creditele accesate de IMM-uri, acoperind totodată costul cu comisioanele și dobânzile, urmează să fie suplimentat cu circa 2,5 miliarde de lei până a aproximativ 15 miliarde de lei, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat recent de Ministerul Finanțelor în dezbatere publică.
- Concret, defalcat pe cele două componente ale programului, proiectul propune majorarea plafonului total al garanțiilor de stat care pot fi emise în cadrul Programului cu suma de 2,22 miliarde de lei până la 13,32 miliarde de lei și creșterea bugetului de grant (din care sunt acoperite dobânzile și comisioanele creditelor) cu suma de 279,8 milioane de lei până la valoarea totală de 1,68 miliarde de lei, după cum se menționează în nota de fundamentare a proiectului.
- „Prin implementarea modificărilor propuse, se va asigura accesul la măsurile de ajutor acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru un număr estimativ de 2.343 beneficiari suplimentari, astfel că se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum total 13.843 de beneficiari”, mai scrie în nota de fundamentare.
- Lansat în luna aprilie, programul s-a bucurat de mare interes din partea IMM-urilor, iar până pe data de 27 mai peste 85% din plafonul de garanții oferit inițial a fost consumat.
Citește articolul integral pe blogul Termene.