Încă 22 de permise de conducere au fost reținute în 3 zile

In perioada 9 – 11 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la peste 220 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 340 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 50 de infracțiuni.

În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

S-a intervenit la 222 de evenimente, dintre care 203 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 57 de infracţiuni, 8 persoane fiind surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 3 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite la nivel naţional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 344 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 120.000 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 500 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.

Astfel, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Comentează cu Facebook