Încă o suspendare a încetării mandatului de consilier local

Încă un fost consilier PNL obține în instanță suspendarea ordinului de încetare a mandatului

Tribunalul Mureș a pronunțat, în urmă cu o zi, încă o suspendare a executării unui Ordin de prefect, privindu-l pe fostul consilier liberal târgumureșean Călin Moldovan, soluția instanței de contencios administrativ fiind aproape identică cu cea pronunțată marți în cazul colegului său, de asemenea exclus din PNL, Vasile Miculi.

Astfel, potrivit site-ului instanței, Tribunalul Mureș a admis cererea formulată de Călin Moldovan, dispunând suspendarea Ordinului nr. 117/08 martie 2019 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş al reclamantului şi declararea ca vacant a locului de consilier local, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 619/102/2019 (în care acesta cere anularea Ordinului de prefect, n.r.). Decizia pronunțată în 10 aprilie 2019 este executorie, cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

În 9 aprilie 2019, și fostul consilier local târgumureșean Vasile Miculi a obținut în instanță suspendarea executării Ordinului de prefect prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului său, prefectul de Mureș, Mircea Dușa, declarând pentru Punctul și Radio Son că urmează să analizeze dacă va ataca soluția instanței.

Alți 2 foști consilieri locali târgumureșeni excluși din PNL – Matei Dumitru și Todoran Liviu Radu – s-au adresat instanței de contencios cu acțiuni similare, cerând suspendarea executării Ordinelor de prefect prin care au rămas fără mandat, la cererea PNL.

Cele două acțiuni prin care se cere suspendarea executării Ordinelor respective au termene în săptămânile viitoare, în 17 și respectiv 22 aprilie 2019.

Vasile Miculi, Matei Dumitru, Todoran Liviu Radu și Moldovan Călin au înregistrat, tot la Tribunalul Mureș, acțiuni în contencios administrativ prin care cer anularea Ordinelor de prefect în ceea ce îi privește, singurul dintre cei 5 excluși care nu a apelat la instanță până acum fiind Dumitru Pavel.

Ceilalți 4 au formulat și în nume colectiv acțiune în instanță, contra PNL – Biroul Politic Județean Mureș.

PNL Mureș a decis în luna februarie excluderea din partid a consilierilor locali prezenți la ședința Consiliului Local Municipal Târgu Mureș din data de 31 ianuarie în care s-a votat luarea unui credit de 90 de milioane de lei, “pentru proiectele orașului”, fără nicio discuție prealabilă în comisii. Singura care nu a fost vizată de măsură a fost Theodora Benedek, care a absentat la ședința respectivă, fiind plecată din țară. Ca urmare a demersului PNL, la începutul lunii martie, prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a emis ordinele privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș ale lui Moldovan Călin, Todoran Liviu Radu, Dumitru Pavel, Matei Dumitru și Miculi Vasile și declararea ca vacante a locurilor acestora.

PNL a anunțat, între timp, doar 2 nume care ar putea să îi înlocuiască pe cei excluși, de pe lista de supleanți prezentată în 2016 – Mădălina Oltean și Ervin Molnar.

Președintele PNL Tîrgu Mureș, Ervin Molnar, a precizat joi pentru Punctul și Radio Son că el nu a renunțat “încă” la mandatul de consilier județean, gest absolut necesar pentru a putea intra (dacă va fi cazul) în Consiliul Local Târgu Mureș. (E.G.)

Comentează cu Facebook