fbpx

Inedit: Pașaport pentru vacanță pentru cei mici la Târgu Mureș

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ.

Astfel, pe data de 1 Iunie, între orele 08:00-16:00, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Mureș va prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW