fbpx

INTERVIU. Ştefan Dogaru: „Îmi doresc să devin un actor cult, neobosit, cu o capacitate mai mare de exprimare“

Tânărul actor Ştefan Dogaru s-a alăturat în această toamnă echipei artistice a Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“, unde a debutat la Sala Mare în spectacolul „Lucruri nespuse“ de Leta Popescu şi Maria Manolescu, în regia Letei Popescu, o comedie poetică ce oferă o perspectivă caleidoscopică asupra iubirii, acest etern motor al umanităţii.

Ştefan Dogaru mai poate fi văzut în spectacolele „Constantin“ de Alexandru Popa, regia Tudor Lucanu, şi „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie“ după I.L. Caragiale, texte de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu.

I-am adresat lui Ştefan Dogaru câteva întrebări ca să îl cunoaştem mai bine dincolo de cortină şi de roluri.

După absolvirea studiilor de Actorie la Cluj (Facultatea de Teatru şi Film – Universitatea „Babeş-Bolyai“), ai făcut o escală de doi ani la Arad, unde ai dobândit experienţă în teatrul profesionist. De curând, ai ajuns la Târgu Mureş şi ai debutat pe scena Naţionalului în spectacolul „Lucruri nespuse“, în regia Letei Popescu. Cum e tranziţia Cluj-Arad-Târgu Mureş?

Simt tranziția despre care vorbești ca pe ceva firesc; nu în ordinea asta sau cu orașele astea neapărat, dar cred că tranziția, ca principiu, e un element necesar și decisiv în dezvoltarea unui om, cu atât mai mult a unui tânăr și cu atât mai mult pentru cei care activează în domeniul artistic. În același timp, dacă stau să mă gândesc la contextul actual al teatrelor de stat, parcursul de care am avut eu parte e cu totul neobișnuit pentru un tânăr actor – posturile de actor-debutant sunt foarte puține, concursurile de angajare foarte rare, în ultimii doi ani aproape inexistente, iar absolvenții extrem de numeroși; dacă luăm în considerare și concursurile despre care auzim că sunt aranjate, atunci traseul meu e de-a dreptul miraculos. Așadar, tranziția a fost greu de imaginat, dar așteptată cu nerăbdare și binevenită.

Ce te-a atras cel mai mult la meseria de actor? Sunt oameni în viaţa ta care te-au susţinut să îţi urmezi visul?

Cred că ce m-a atras cel mai mult a fost faptul că oamenii pot să mă vadă așa cum sunt fără ca eu să o spun cu subiect și predicat și fără să fiu în contexte sociale care mi-ar provoca neliniște. Șansa de a mă exprima în fața altor oameni fără să vorbesc direct cu ei a fost tot ce puteam să-mi doresc în liceu, când m-am gândit prima dată să dau la Actorie. Dar să devin actor nu a fost un vis. Sau poate a fost, dar pe termen scurt. Poate că a fost un vis mai mic care să mă ajute să îmi împlinesc un vis mai mare. În orice caz, am avut mereu susținere necondiționată din partea celor apropiați, fie ei membri ai familiei sau nu. Poate că ei n-au știut în fiecare moment la ce visez eu, dar m-au susținut oricum. Iar asta mă face să mă simt super norocos. Nu m-am gândit niciodată, până acum, la a doua parte a întrebării și pentru asta le sunt recunoscător tuturor oamenilor apropiați din viața mea.

Ai avut temeri legate de viitorul tău profesional în anii de facultate? Cum ţi-ai gestionat aşteptările în acest domeniu incert şi, iată, afectat puternic şi de contextul sanitar?

Când eram student nu mă gândeam la ce o să fie după. Facultatea, cu toate exigențele și defectele ei, a creat o bulă din care am ieșit foarte rar. Era o bulă protectoare, care mi-a permis să mă concentrez foarte ușor și foarte bine pe ce aveam de făcut; dar era și foarte înșelătoare. Nu m-am gândit niciodată ce o să fac după absolvire pentru că trăiam cu impresia că o să fiu cumva răsplătit – de vreo forță supranaturală – pentru munca pe care o depun și că e suficient să muncesc mult. În facultate, într-un sistem în care ești notat pentru cât lucrezi/înveți, era suficient. Nu eram conștient că aceste entități decidente pentru parcursul meu profesional nu o să mai fie reprezentate de profesori care încearcă să acorde note cât mai obiectiv cu putință, ci de regizori și/sau directori de teatre/casting pentru care primează impresiile personale. Mă așteptam, pur și simplu, să lucrez în domeniu. Acum cred că la momentul respectiv mi-am gestionat destul de prost așteptările pentru că societatea în care trăim nu e bazată pe meritocrație și nici nu mai cred în vreo forță supranaturală care să mă răsplătească pentru eforturile mele. Am aflat asta prin intermediul colegilor mei care ar merita să lucreze, care depun eforturi în aceeași măsură ca mine și, totuși, nu lucrează. Domeniul teatral e, într-adevăr, incert, instabil și dificil de gestionat, iar de multe ori devine de neînțeles, dar nu mă gândeam la asta în facultate, cu atât mai puțin la posibilitatea că ar putea fi așa de puternic afectat de o boală despre care nici nu știam că există. Poate că dacă aș fi luat toate aspectele astea în considerare nu aș mai fi aici, poate aș fi ales să fac altceva sau poate aș fi plecat din țară imediat după facultate. Dar mă bucur într-o oarecare măsură că nu m-am gândit la toate astea când eram student.

Ce fel de actor îţi doreşti să devii?

Îmi doresc să devin un actor cult, neobosit, cu o capacitate mai mare de exprimare.

Cum te descrii în câteva cuvinte (câte preferi tu)?

Am crescut la țară. Nu vorbesc foarte mult dacă nu trebuie. Îmi plac natura, sportul și dulciurile de toate felurile. Sunt competitiv, determinat și pragmatic.

Unde nu te vezi peste 5 ani?

Nu mă văd în același punct în care sunt acum în ceea ce privește dezvoltarea mea personală și profesională.

PR Marketing

23 noiembrie

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW