Ioan Deneş, control la Platoul Cornesti unde fondul forestier s-a redus cu 3,7 hectare

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a făcut, joi, o verificare în teren a modului în care s-a respectat legislaţia silvică în ceea ce priveşte întocmirea, recepţionarea şi avizarea amenajamentului silvic al municipiului Târgu Mureş. Controlul a fost motivat de constatarea unor diferenţe între hărţile satelitare şi situaţia scriptică prezentată de funcţionari. În teren s-a constatat că a fost afectată o suprafaţă de fond forestier de aproximativ 22 de hectare şi s-a redus fondul forestier cu o suprafată de 3.7 hectare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de către Ministerul Apelor şi Pădurilor, ministrul Ioan Deneş a făcut un control la Ocolul Silvic Târgu Mureş.

Fonful forestier vizat, situat pe Platoul Corneşti, are suprafaţa de 849,9 de hectare şi este proprietate a primăriei.

”Joi dimineaţa, ministrul i-a convocat pe administratorii fondului forestier la sediul Direcţiei Silvice Mureş, unii dintre aceştia făcând parte din comisiile care au participat la efectuarea lucrărilor în teren şi au recepţionat lucrările de birou în vederea întocmirii şi transmiterii, spre avizare la Ministerul Apelor şi Pădurilor, a amenajamentului silvic. În timpul şedinţei de lucru ministrul le-a comunicat factorilor implicaţi că, în urma analizei hărţilor satelitare care prezentau situaţia la momentele 2010 respectiv 2018, a constat diferenţe în ceea ce priveşte fondul forestier. Totodată, ministrul Deneş a precizat că a primit informaţii referitoare la situaţia fondului forestier şi din alte surse, motiv pentru care nu este dispus să semneze ordinul de aprobare a amenajamentului silvic până când nu vede situaţia reală din teren”, au transmis reprezentanţii ministerului.

Potrivit acestora, în urma deplasării în teren, s-a constatat că datele scriptice prezentate de reprezentaţii Ocolului Silvic Târgu Mureş nu concordă cu realitatea, iar amenajamentul silvic întocmit şi transmis spre aprobare nu este conform cu situaţia existentă în teren.

Astfel, s-a constatat că de-a lungul timpului, inclusiv în ultimii ani, au fost efectuate de către Primăria Târgu Mureş mai multe amenajări, inclusiv în zona grădinii zoologice, cu afectarea fondului forestier naţional şi fără a fi evidenţiate în amenajamentul silvic, fără a se respecta legislaţia referitoare la schimbarea categoriei de folosinţă a terenului şi regimul scoaterilor din fondul forestier naţional cu realizarea compensărilor prevăzute de lege.

”Prin aceste amenajări a fost afectată o suprafaţă de fond forestier de aproximativ 22 de hectare şi s-a constatat reducerea fondului forestier cu o suprafată de 3.7 hectare. Urmare a celor constatate, Ioan Deneş a dispus ca în perioada imediat următoare Corpul de Control al ministrului să facă un control tematic din care să rezulte suprafaţa de fond forestier afectată, precum şi măsurile legale care se impun pentru intrarea în legalitate”, se mai arată în document.

Sursa citată precizează că se impune refacerea lucrărilor de amenajare astfel încât să reflecte realitatea din teren şi să permită aprobarea de către Ministerul Apelor şi Pădurilor a amenajamentului silvic întocmit pentru suprafata de 849.9 hectare, proprietatea Municipiului Târgu Mureş.

News.ro

Comentează cu Facebook