Județul Mureș, locul 11 la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România 
Județul Mureș, locul 11 la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România 

Județul Mureș, locul 11 la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România 

Până la data de 8 aprilie 2022, în județul Mureș au fost completate 87.139 chestionare de recensământ, acest număr plasând județul Mureș pe poziția 11 în clasamentul național al județelor în ceea ce privește numărul de chestionare completate pe platforma națională www.recensamantromania.ro

“Chiar dacă județul nostru ocupă o poziție bună în clasamentul național, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, în a înțelege importanța autorecenzării. Pe lângă faptul că recenzarea nu este o acțiune opțională, autorecenzarea și autorecenzarea asistată aduc unele beneficii. Pentru persoanele care au competențe digitale, autorecenzarea se poate face extrem de simplu, într-un timp scurt, într-un moment pe care il poate alege fiecare persoană în funcție de timpul disponibil. În același timp, recenzorii ARA de la cele 212 centre de autorecenzare asistată din județul Mureș sunt gata să ofere sprijinul necesar pentru toate persoanele care au nevoie de ajutor în completarea formularelor. Vă îndemnăm să vă autorecenzați deoarece întreg procesul este unul simplu și rapid!” a declarat prefectul județului Mureș, Mara Togănel. 

“Având în vedere că cele trei secțiuni ale platformei oficiale www.recensamantromania.ro: preînregistrarea, autorecenzarea și obținerea dovezii de autorecenzare funcționează foarte bine, îi îndemnăm pe mureșeni să se autorecenzeze, fie de acasă, fie asistat la punctele de autorecenzare. Aplicația este prietenoasă cu utilizatorii, iar timpul de autorecenzare este de 15 – 20 de minute pentru o familie de 2 persoane.” afirmă directorul Direcției Județene de Statistică, Ioan Matei.  

Din numărul total al chestionarelor completate, 55% au fost completate de mureșeni din mediul rural, iar restul de către cei care locuiesc în orașe și municipii. Totodată, 68,1% din chestionare au fost completate în centrele de autorecenzare asistată, cu sprijin oferit de un recenzor, iar 31,9% au fost completate pe cont propriu, fără asistență. 

Etapa autorecenzării se încheie pe 15 mai, iar între 16 mai și 17 iulie 2022 recenzorii se vor deplasa în teren pentru a colecta datele de la adresele care nu s-au autorecenzat. 

După completarea chestionarelor, în decurs de maxim 7 zile acestea sunt validate, după care se generează dovada de autorecenzare, care poate fi descărcată de pe site-ul www.recensamantromania.ro, pe baza CNP-ului personal. În baza acestei dovezi, persoanele care s-au autorecenzat pot primi o zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă angajatorul este public sau privat. Ziua liberă poate fi luată în decurs de un an de la data realizării autorecenzării și aceasta se acordă persoanelor care se autorecenzează folosind echipamentul propriu, dar și celor care apelează la un centru de autorecenzare asistată.

Cancelaria Prefectului

Instituția Prefectului – Județul Mureș