Jumătate dintre localitățile mureșene primesc bani pe ultima sută de metri de la Guvern

Un număr de 54 de unități administrativ-teritoriale din județul Mureș vor primi sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, a decis luni Guvernul încă în funcție, după adoptarea moțiunii de cenzură, în urmă cu câteva zile.

Ministrul interimar al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a explicat într-o conferință de presă susținută după ședința de Guvern că sumele alocate pe ultima sută de metri acoperă cheltuieli de funcționare și au fost stabilite în funcție de solicitări. Sunt avut în vedere cheltuieli de personal, inclusiv drepturile asistenților personali și persoanelor cu handicap, indemnizații pentru acestea, bunuri și servicii pentru întreținerea unităților de învățământ și pentru cele aferente sistemului de protecție a copilului și centrelor pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor, precum șio alte cheltuieli urgente, a spus Teodorovici.

În total, s-au alocat, la nivelul țării, 1,4 miliarde de lei.

În ce privește județul Mureș, vor beneficia de astfel de sume jumătate dintre unitățile administrativ-teritoriale: 10 municipii și orașe – Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Târgu Mureş, Iernut, Luduș, Sărmașu, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure și Sovata – și 44 de comune – Acățari, Adămuș, Aluniș, Ațintiș, Batoș, Brâncovenești, Chețani, Chibed, Coroisânmartin, Cozma, Cuci, Daneș, Deda, Gănești, Glodeni, Grebenișu de Câmpie, Gurghiu, Hodac, Ibănești, Iclănzel, Ideciu de Jos, Măgherani, Nadeș, Neaua, Ogra, Pănet, Pogăceaua, Răstolița, Râciu, Saschiz, Șăulia, Sângeorgiu de Mureș, Sânger, Sânpaul, Sânpetru de Câmpie, Solovăstru, Stânceni, Suplac, Valea Largă, Vărgata, Viișoara, Voivodeni, Zagăr și Zau de Câmpie.

Cuantumul acestor sume urmează să apară o dată cu hotărârea de Guvern în Monitorul Oficial. Viceprimarul PSD al Târgu Mureșului, Sergiu Papuc, a anunțat pe un site de socializare că municipalitatea va primi suma de 24 de milioane de lei. 

Comentează cu Facebook