fbpx

Justiţia terapeutică şi metoda de simulare a efectelor vizuale ale consumului de droguri şi alcool, la conferinţa IPA de la Târgu Mureș

Justiţia terapeutică pentru consumatorii de droguri şi metoda inovativă de simulare a efectelor vizuale ale consumului de alcool, droguri şi ciuperci halucinogene, extinsă din judeţul Mureş la nivel naţional, au fost prezentate, miercuri, de poliţiştii de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog la conferinţa „Tânăra generaţie în faţa provocărilor lumii moderne: violenţă, droguri, alcool – prevenirea violenţei în şcoli”, organizată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA).

„Consumatorul de droguri are posibilitatea de a intra într-un program de monitorizare, evaluare şi consiliere psihologică şi medical şi astfel poate scăpa de urmărirea penală. Aceasta se aplică doar consumatorilor de droguri, nu şi traficanţilor. Intră într-un program, este monitorizat de un manager de caz şi toate datele sunt furnizate procurorului care instrumentează cazul. Există standarde naţionale cu privire la justiţia terapeutică, ce implică o evaluare, un program, este inclus consumatorul în program cu acordul său, permanent este monitorizat şi evaluat. Şi, bineînţeles, dacă termină programul în condiţii bune, poate scăpa de urmărirea penală, poate fi reintegrat”, a spus coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) din judeţul Mureş, subcomisar de poliţie Ion Aleodor Roman.

Poliţistul a arătat că un rol foarte important îl au voluntarii antidrog care derulează activităţi în şcoală, în comunitate, în familie şi că împreună cu aceştia au fost organizate numeroase activităţi în această vară la evenimente importante.

În plus, a adăugat Roman, în cadrul activităţilor de prevenire a fost utilizată o metodă inovativă, care a pornit din judeţul Mureş în urmă cu un an şi jumătate şi s-a extins la nivel naţional, ce presupune folosirea ochelarilor care simulează efectele vizuale ale consumului de alcool şi canabis, Ecstasy şi ciuperci halucinogene. Prin aceşti ochelari, cei care îi testează văd exact cum s-ar simţi dacă ar consuma aceste substanţe.

Şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Târgu Mureş, care cuprinde judeţele Mureş şi Harghita, subcomisar de poliţie Radu Mihai Ionescu, a apreciat buna colaborare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne şi cu instituţiile de învăţământ universitar şi preuniversitar din regiune în domeniul combaterii şi prevenirii consumului de droguri sau substanţe cu efect psihoactiv. AGERPRES

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW