Kelemen Hunor este convins că va fi votat şi de români la alegerile prezidenţiale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a fost desemnat, vineri, la Târgu Mureş, de către Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, crede că va fi votat şi de către români în alegerile prezidenţiale.

“Sper şi sigur că vor exista şi voturi din partea românilor, sunt convins de acest lucru”, a declarat presei Kelemen Hunor, la finalul Consiliului Reprezentanţilor Unionali.

El a evitat să ofere un răspuns referitor la susţinerea pe care UDMR o va acorda vreunui candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arătând că este prematur să se pronunţe.

“Trebuie să treci râul când ajungi la râu. Deocamdată suntem aşa de departe de acest râu şi nici nu ştim dacă există pod, dacă e apă, poţi trece cu piciorul pe uscat sau să treci înotând pe malul celălalt. Această întrebare să mi-o adresaţi după 10 noiembrie şi atunci, probabil, vom fi în stare să dăm un răspuns tranşant. Azi este aproape imposibil”, a subliniat Kelemen Hunor.

În cadrul CRU de la Târgu Mureş, pe lângă desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, Porcsalmi Balint a fost reales în funcţia de preşedinte executiv al UDMR, iar Hegedus Csilla a fost desemnată purtătorul de cuvânt al Uniunii. 

Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, i-a oferit, vineri, lui Kelemen Hunor, după desemnarea acestuia candidat la alegerile prezidenţiale, o şapcă albă cu inscripţia “Romania respect again!”, ca o replică la şapca primită de preşedintele Klaus Iohannis de la preşedintele SUA, Donald Trump.

“Am uitat să vă spun că poate americanii m-au plantat în UDMR şi acum, cu un astfel de obicei american, un preşedinte îi dă altui preşedinte un mic cadou. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, preşedintele Trump i-a oferit cadou preşedintelui Iohannis o şapcă pe care scrie ‘Romania great again!’. Din păcate cercetătorii de la Casa Albă nu şi-au văzut de treabă, noi ne-am văzut de treabă. Îţi predau această şapcă, dacă o pierzi, îţi facem alta. Pe această şapcă scrie ‘Romania respect again!'”, a declarat Porcsalmi Balint, potrivit traducerii oficiale.

Kelemen Hunor a spus că nu a ştiut despre această şapcă, însă a spus că acum are şi şapcă şi o sabie, pe care a primit-o de la Cseke Attila, în urmă cu câţiva ani, la Oradea.

Agerpres

Comentează cu Facebook