fbpx

Leonard Azamfirei, revoltat de atacurile impotriva sistemului medical: „Medicii nu sunt instrumente ale sistemului politic ”

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, dr. Leonard Azamfirei, susţine că suprasolicitarea profesională, fizică şi emoţională la care este supus personalul medical, inclusiv sub presiunea străzii, duce la cazuri precum cel al tânărului rezident de la Timişoara.
El mai adaugă și faptul că medicii nu îşi doresc să fie declaraţi eroi sau să fie urcaţi pe un soclu, însă nici să fie prăbuşiţi în „huiduieli groteşti sau să devină ținta frustrărilor sociale ”.


M-au revoltat în ultimile zile anumite manifestări care au promovat ura împotriva personalului medical și culpabilizarea acestuia. În fața unui spital municipal manifestanții strigau: „Hoții!”, „Asasinii!”. Pe Facebook proliferează postări care susțin că pacienții infectați cu COVID-19 sunt uciși de „protocoalele criminale ale OMS”, prin complicitatea eroilor din linia întâi. Medicii nu sunt instrumente ale sistemului politic ”, a afirmat dr. Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.


Leonard Azamfirei mai susține că sindromul burnout (epuizare fizică și stres) este o realitate ce lovește cadrele medicale, mai ales pe cele aflate în prima linie în cumplita luptă anti-COVID.


Un studiu efectuat la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara arată că peste 50% din cadrele medicale suferă de formă de burnout. Medicii din linia întâi sunt extenuați emoțional (55,88%), au un nivel ridicat de stres (67,16%), reclamă oboseala și lipsa odihnei (64,22%), au un grad crescut de anxietate (34,80%) sau chiar de depresie (9,31%). Din păcate, în linia întâi nu sunt doar medici salvatori, ci și medici și restul personalului medical care își pierd viața luptând pentru dreptul semenilor lor la ocrotirea sănătății”.


De asemenea, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş mai consideră că medicii și asistenții au nevoie de suport psihologic constant.
Avem nevoie de ei, acum mai mult ca niciodată, la fel cum și ei au nevoie de înțelegerea și sprijinul nostru, și să nu uităm că sunt supuși unui risc foarte mare de burnout, mai ales în această perioadă, iar decidenții politici ar trebui să ia măsuri pentru a preveni astfel de situații nefericite ”, a mai afirmat dr. Leonard Azamfirei, care este şi senator PSD.

Comentează cu Facebook