Licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate a căii ferate Budapesta-Cluj se va anunţa curând

Péter Szijjártó a vorbit despre faptul că, în cadrul unei
strategii ample de dezvoltare, o cale ferată rapidă se va construi
şi între Budapesta şi Cluj-Napoca, traseul acesteia urmând să fie
extins, de către partea română, până la Bucureşti. Licitaţia pentru
realizarea studiului de fezabilitate pentru porţiunea maghiară va
fi anunţată în curând.

Ministrul a mai spus că Ungaria doreşte să aloce resurse
considerabile exploatării capacităţilor de tranzit peste graniţă,
să creeze noi puncte de trecere ale frontierei.

Cifra de afaceri a transportului feroviar din Ungaria a ajuns
anul trecut la 600 de milioane de euro, iar în prima jumătate a
acestui an s-a ridicat la 310 milioane de euro, depăşind cu şase
procente rezultatele din aceeaşi perioadă a anului trecut – a mai
spus ministrul.
Calea ferată are prioritate în dezvoltarea traficului – a declarat joi, la Budapesta, la conferinţa Asociaţiei Ungare a Căilor Ferate Hungrail, Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior.

Până în 2022, pentru dezvoltarea căilor ferate maghiare sunt
alocate 1500 de miliarde de forinţi, a spus Péter Szijjártó.

Se negociază intens cu banca chineză de export-import, cu
privire la condiţiile acordului de împrumut pentru construcţia
liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad – a specificat ministrul.
Încheierea încă în acest an a negocierilor privind condiţiile
financiare este un obiectiv comun cu partea chineză – a menţionat
ministrul.

Péter Szijjártó a mai declarat că nu mai puţin de 30 de
companii au solicitat documentele de licitaţie pentru realizarea
documentaţiei tehnice a căii ferate Budapesta-Belgrad, ceea ce
înseamnă un interes mare.

Pentru licitaţia finală două consorţii s-au dovedit a fi
eligibile, iar rezultatele sunt aşteptate în noiembrie, urmând ca
în acest an să fie efectuată şi contractarea câştigătorului, a spus
Szijjártó.

Lucrările de proiectare şi de autorizare ar putea începe la
începutul anului viitor, pentru ca lucrările de la linia de cale
ferată Budapesta-Belgrad să fie finalizate până în 2023, a
specificat ministrul.

După ce sosesc în portul Pireu, o mare parte din mărfurile
societăţilor chineze, care sunt destinate Europei, se livrează spre
Europa de Vest pe cale ferată, iar fără investiţii în acest
domeniu, Ungaria ar rămâne în urmă în lupta pentru rutele de
transport – a accentuat Szijjártó.

Ministrul ungar de externe a reamintit că prim-miniştrii
ţărilor grupului de la Vişegrad au convenit asupra realizării unei
legături feroviare regionale rapide.

Studiul de fezabilitate pentru calea ferată rapidă dintre
Budapesta şi Varşovia trebuie finalizat în termen de un an. Conform
unui consens profesional, prin această investiţie, drumul dintre
Budapesta şi Varşovia se va putea parcurge în patru ore, ceea ce
înseamnă deja concurenţă cu transportul pe cale aeriană, a adăugat
ministrul.

MTI

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.