Maghiarii din România nu pot vota prin corespondenţă candidaţii din Ungaria

În ciuda informaţiilor apărute în mass-media, maghiarii din România nu pot vota la alegerile europarlamentare prin corespondenţă candidaţi din Ungaria pentru Parlamentul European (PE), a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă de la Budapesta, preşedintele Biroului Naţional Electoral (NVI) din Ungaria.

Ilona Pálffy a spus: la europarlamentare pot vota prin
corespondenţă acei cetăţeni ungari care nu au reşedinţa nici în
Ungaria, nici în alte state ale UE. Astfel că maghiarii din
România, Slovacia nu pot vota listele partidelor din Ungaria pentru
PE, ci doar ale partidelor din ţara de domiciliu. Tocmai de aceea
NVI nici nu a trimis cetăţenilor ungari din România pachetul de vot
prin corespondenţă – a subliniat aceasta, adăugând că au fost
expediate 340 de plicuri în România, dar acestea au fost adresate
alegătorilor ungari care au domiciliul în afara UE (spre exemplu în
Serbia, Ucraina), dar au ales o adresă de corespondenţă din România.

Ilona Pálffy a amintit şi că 115 mii de alegători au dreptul de
a vota prin corespondenţă la alegerile pentru PE, dintre care
pentru 85 de mii au fost trimise plicurile prin poştă, iar restul
le pot ridica de la reprezentanţe, începând de luni. Marea
majoritatea a celor care votează prin corespondenţă la
europarlamentare – circa 90 la sută – au dublă cetăţenie sârbă şi
ungară.

La alegerile europarlamentare pot vota 8 milioane 14 mii de
cetăţeni ungari, din care 7 milioane 896 de mii au domiciliul în
Ungaria şi îşi pot exercita dreptul de vot în cele peste zece mii
de secţii de votare, iar 27 de mii votează pe liste suplimentare.

Preşedintele NVI a subliniat: se află în legătură permanentă cu
instituţiile care supraveghează alegerile în statele comunitare şi
sunt scoşi de pe listele electorale permanente cei care apar pe
liste în alte state. Pálffy a remarcat: scopul acestui schimb de
informaţii este evitarea situaţiei în care un cetăţean votează în
mai multe ţări.

Potrivit Ilonei Pálffy 8593 de alegători ungari au fost şterşi
din registrul electoral al Ungariei, după ce aceştia au fost
trecuţi pe listele electorale permamente ale altor state unionale,
dintre care 1640 pe cele din Austria, 2812 pe cele din Germania şi
1324 pe listele din Spania.

MTI

Comentează cu Facebook