Marius Pașcan, președinte PMP Mureș: ”Presiuni politice pentru numirea unui prefect din partea UDMR în județul Mureș”

Au trecut aproape cinci luni de când județul Mureș nu are prefect, atribuțiile acestuia fiind preluate de către subprefectul Nagy Zsigmond, susținut de UDMR. Numirea actualului secretar de stat pentru politică de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Dușa, care pare a fi susținut de PSD pentru funcția de prefect al județului Mureș, se lasă îndelung și inexplicabil așteptată.
Din surse autorizate, am aflat că liderul UDMR, Kelemen Hunor, face presiuni la nivelul guvernării pentru numirea ca prefect în județul Mureș a doamnei Mónika Kozma, fosta șefă de cabinet a președintelui Consiliului Județean Mureș.
Ar fi un nou act de trădare a intereselor naționale ale românilor, din partea PSD-ALDE, în acest an cu semnificație centenară, avându-se în vedere implicarea Instituției Prefectului Mureș în procesele grele, aflate pe rolul instanțelor de judecată, privind recuperarea în patrimoniul statului a unor importante averi, terenuri, pășuni și păduri, revendicate de urmași sau pretinși moștenitori ai foștilor grofi (nobili maghiari care au fost anterior despăgubiți de statul român). Mai mult decât atât, prefectul este instituțional competent să intervină legal atunci când sunt promovate hotărâri ale consiliilor locale privind autonomia teritorială pe criterii etnice a pretinsului „Ținut Secuiesc”, ori atunci când însemnul publicitar al acestui ținut fantasmagoric este arborat oficial pe sediile administrative ale primăriilor, consiliilor județene sau ale unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor.
După promovarea de către Guvernul Dăncilă, în vacanța parlamentară, a unor ordonanțe de urgență cu caracter neconstituțional, privitoare la înființarea grăbită și pripită (pe baza negocierii dubioase dintre premierul Viktor Orban și liderul PSD, Liviu Dragnea) a Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu-Mureș, se fac presiuni politice în paralel pentru evacuarea Colegiului Național „Unirea” din imobilul în care funcționează astăzi. În acest context, numirea în premieră, în județul Mureș, a unui prefect din partea UDMR ar reprezenta o nouă palmă umilitoare trosnind pe obrazul românilor, abandonați și vânduți politic în chiar inima României, un act de trădare corelativ aniversării națiunii noastre centenare.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.