Meşteşugul potcovitului, considerat o artă în care se folosesc ciocanul şi nicovala pentru a confecţiona potcoave şi a le prinde de copita calului, deşi era extrem de popular în urmă cu 25-30 de ani pe Valea Gurghiului, a devenit tot mai rar, în prezent existând un potcovar la trei-patru sate.
Unul dintre ultimii potcovari de pe Valea Gurghiului, Ioan Călin Husar, din satul Caşva, comuna Gurghiu, spune că motivul pentru care această meserie dispare este numărul tot mai mic de cai din gospodării, însă şi reţinerea tinerilor de a se înhăma la o meserie atât de grea.
Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
“Oamenii mai potcovesc caii, dar sunt foarte puţini. Acum merge cam slab fiindcă 70% dintre cai au dispărut, deci suntem fără cai. Au rămas maxim 30 la Caşva, deşi în sat la noi, în comună, erau câteva mii de cai, acum sunt puţini. Lumea a îmbătrânit, iar tineretul nu se mai ocupă. Nu se mai ocupă din cauză că asta-i viaţa, au plecat în afară, nu-i mai interesează. Eu continui fiindcă ţin la tradiţie. Meseria asta am pornit-o din 1985, am fost ucenic la Glăjărie, unde am învăţat meserie. Moşu (bunicul – n.r.) a murit la 92 de ani şi mi-a zis să nu desfiinţez meseria. Bun, dar acum nu mai ai cu cine să mai lucrezi. Am doi băieţi, unul de 25 de ani, unul de 21 spre 22, nu le place. De regulă lucrez cu nevastă-mea”, a afirmat Ioan Călin Husar.
El a spus că de la prelucrarea materialului până când acesta ajunge să fie pus pe copita calului durează cam trei ore şi că, din cauza costurilor, dar şi a vremurilor, acum nu se mai practică două protcoviri pe an – de vară şi de iarnă – cum era în trecut, ci un singur potcovit.
Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
“Ca să ajungem la un potcovit de nou durează cam 3 ore, făcut de la zero. Se face din platbandă, făcut, tăiat din pană colţurile, pregătim totul dinainte. Deci maxim 3 ore. La potcovitul de iarnă punem widia (Vidia) pe el. Dar acum, normal, şi vara-i tot iarnă. Calul ăsta-i potcovit de iarnă. Aşa merge continuu. Nu mai pui cauciucuri pe maşină de iarnă, te duci cu ele până s-au gătat. Calul nu-i deranjat, dar, dacă este o copită slabă, nu suportă. Ca şi omul, nu suportă bocanci sau păpuci şi umblă în şlapi. Iapa asta e potcovită cu widia, ca de iarnă. Nu o deranjează, poate să meargă oricând, potcoava are durabilitate mare şi rezistă. Dar nu toţi caii rezistă la aşa ceva. Este cal care-i mai slab în copită şi nu rezistă, trebuie să pui de vară. Exact tipul ăsta, mai simplu. Dar asta de vară nu ţine atâta cât ţine aialaltă. Durează cam un an de zile şi poţi să umbli cu ea non-stop”, a spus Husar.
Potrivit meşterului, pentru ca un cal să stea la potcovit, stăpânul său trebuie să îl obişnuiască să îi pună mâna pe picioare, astfel încât potcovarul să nu aibă probleme.
Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
“Avem şi cai care nu stau la potcovit. Foarte mulţi, mulţi. Sunt tot felul de cai. Diferenţa e de înţeles pentru că sunt mulţi gospodari care nu pun mâna pe picior. Calul devine ca şi un miel, dacă nu-i dai de mâncare nu vine la tine, că fuge de tine. Aşa-i animalul. De aia am adus calul ăsta aici, un cal care stă, nu te deranjează când lucrezi la el. Potcovarul trebuie să le ştie pe toate, în primul rând că o copită de cal nu e un material mort. Material mort e doar pe margini, dar poţi atinge foarte uşor ceea ce e viu. Dacă nu dai cum trebuie caiaua, deranjează calul. Trebuie să ştii, să ai ureche muzicală, să vezi ce faci. Dacă dumneavoastră aţi veni cu un cal la potcovit şi eu îl deranjez şi dau un cui aiurea, ce ziceţi? Bine mă, eu am venit la doctor şi mi-l schilăveşti, mi-l omori? Că normal, acuma la doctor, cam aşa se întâmplă, îl duci viu şi după aia îl aduci mort. Da, de aia trebuie să iasă bine, că dacă nu-i bun, calul nu-i cum trebuie şi şchiopătează”, susţine potcovarul.
Întrucât numărul de cai de la Valea Gurghiului este foarte mic şi se practică doar un potcovit pe an, meşterul nostru spune că s-a reprofilat şi face de toate, inclusiv zootehnie.
“La mine acasă, în familie, am altă treabă, am 70 de oi, am vacă, am cal. Lucrez de dimineaţa până seara (…) În meseria asta facem căruţe, pluguri, tot ce există, aia facem, tot ce trebuie să facem, la cerinţa gospodarului. Sunt şi pluguri tradiţionale. De exemplu, mai trebuie ascuţit cuţitul, că şi o coasă, dacă nu o ascuţi, nu taie. Aşa şi la plug, se remediază, se ascut cuţitele şi mergem înainte. Sau la tractoare, trebuie ascuţite, tăiate cupe. Nu lucrăm numai cu caii, facem de toate. E o treabă anevoioasă. Acum aici, pe partea asta, la Ibăneşti, mai sunt câţiva potcovari. În Gurghiu este un bătrân care are vreo 78 de ani. În Glăjărie, meseriaşii ăştia mari au fost mulţi, dar s-a gătat, nu mai lucrează nimeni. Şi vin la mine, dar s-au împuţinat caii. Nu mai merge aşa cum a mers. Erau sute de cai şi acum, puţini. Puţini că şi oamenii sunt puţini. În Caşva, unde stau eu, erau câţiva vecini care erau gospodari. Acum, când vezi că au crescut mărăcinii, rămâi cu gura căscată. S-a schimbat lumea, total îi schimbată”, a arătat, cu regret, potcovarul.
El a spus că un potcovit de cal costă de la 150 de lei până la 200 de lei, care include tot, de la material, la caiele, însă acest lucru este necesar, întrucât în zona Munţilor Gurghiului caii sunt întrebuinţaţi atât în agricultură, cât şi la pădure.
Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES
“Acum caii umblă numai cu potcoave de iarnă din cauză că este mult asfalt, înainte era mai mult pământ, nu se uzau aşa uşor, acum asta e. Când nu mai ţin, le dăm jos, fac din nou. Caii ăştia lucrează şi la pădure, că de aia îi ţinem pentru pădure, pentru gospodărie, pentru una-alta. Că doar un cal nu consumă ca cum îi cheia de la motor. Mergem la câmp, îi dă să mănânce. În schimb, la tineri îi teama că trebuie să cureţi balega. Dar la maşină, îi dai cheie şi numai din buzunar, din jeb se duce tot banul. Dar ăsta nu, că l-ai pus acolo, şi de plouă şi de ninge, tot aşa rămâne. Dar tinerii nu vor să facă meserie, nu vor să mai ţină cai. Nu le place. Nu, că deja sunt nişte oameni care au devenit puturoşi, oameni pe care nu-i interesează. Mai bine stau la un pahar, la telefon”, a spus potcovarul.
În ceea ce priveşte adaptarea la noile tehnologii, potcovarul nostru preferă să rămână la metodele tradiţionale, inclusiv în comunicare.
“Am peste 50 de ani şi încă nu port telefon în buzunar că nu pot să-l sufăr. Dacă am nevoie să o sun pe nevastă-mea, atunci am nevoie. Da’ au zis: păi cum să te caut? Nu mă căuta, te găsesc eu. Înainte cum ne găseam? Nu-mi place deloc”, a conchis Ioan Călin Husar. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.