fbpx

Ministerul Economiei vine cu noi reglementări pentru comercianții de cauciucuri din România

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat introducerea unui regulament nou pe care trebuie să-l ia în seamă toți comercianții de cauciucuri de la noi. În opinia ministrului, aceste prevederi „au ca scop creșterea siguranței, a eficienței economice și de mediu prin promovarea unor anvelope sigure, eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și cu niveluri de zgomot reduse.” În plus, oficialii spun că, în urma acestor măsuri, clienții vor putea să facă o alegere mai informată, deoarece vor primi mai multe date despre pneurile pe care le au în vedere.

Se stabilesc astfel noi reguli privind etichetarea anvelopelor introduse pe piață în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil. De asemenea se instituie o serie de obligații pentru furnizorii și distribuitorii de pneuri, pentru furnizorii de servicii de stocare (care trebuie să se asigure că furnizorii care vând pneuri pe site-urile lor afișează eticheta și fișa cu informații) și pentru autoritățile care trebuie să verifice exactitatea informațiilor de pe etichetele pneurilor și să impună sancțiuni, în vederea respectării prevederilor legale. Noile reguli se aplică pneurilor pentru autoturisme (pneuri C1), autobuze și autocare, vehicule ușoare și grele pentru transport de marfă, remorci ușoare și grele (pneuri C2 și C3), spre deosebire de Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 care se aplica doar pentru pneuri C1 și C2.

wall-street.ro

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW