Mugur Gorea:” Eu nu mai înțeleg nimic!”

Printre atâtea știri proaste, iată una care ne poate da speranța că se poate și altfel, decât ne e dat să auzim zilnic că se întâmplă prin țară. Într-o postare pe pagina de socializare, un strop de normalitate, prezentat de Mugur Gorea. ” Sunt de șapte zile în #autoizolare oficială, împreună cu soția, la #Ibănești, și încă mă mir – sunt absolut impresionat de comunitatea asta.

În primul rând, zilnic primim o masă caldă și alimente de strictă necesitate, prin grija administrației locale. Am înțeles că suntem, pe raza comunei, peste 50 de izolați înregistrați și fiecăruia le sunt duse personal aceste pachete de către primar sau viceprimar, în fiecare zi.

În al doilea rând, zilnic ne verifică șeful de post sau cineva de la poliția din Ibănești – pentru a vedea dacă respectăm
procedurile și dacă suntem în regulă și dacă știm cât e amenda în caz că ne trece prin cap să ne luăm tălpășița 🙂

În al treilea rând, zilnic ne sună unul dintre tinerii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ibănești, să ne întrebe dacă avem nevoie de ceva și dacă pot să ne ajute cu cumpărături sau orice altceva.

Eu nu mai înțeleg nimic: este sau nu Ibănești în România?”, se miră Mugur Gorea, Asociația Culturală Amphion.

Comentează cu Facebook