“Muia dăunează grav sănătății mintale”

de Cristian Teodorescu

În anul centenarului, un an în care teoretic ar trebui să redevenim mândri de țara asta, de ceea ce am reușit în ultimii 100 de ani și foarte important să ne facem un bilanț realist în care să contabilizăm nereușitele pentru a le corecta, deci în anul centenarului am reușit din nou să ne divizăm ca nație. Mai rău, am reușit să ne divizăm fix când se arătau mugurii reformării clasei politice în întregimea ei.

Sunt câteva lucruri de lămurit.

Sunt absolut de acord că o parte din clasa socială denumită generic “politicianul român” este un jeg nevertebrat, un om fără coloană vertebrală și profund găunos. Atenție, o parte dintre ei, nu toți!

Sunt absolut de acord că o bună parte din deciziile politice se iau în baza unor cutume învechite, interese nefirești și de foarte multe ori omul politic e mânat de orgolii prostești, mărunte care duc la nerealizări uriașe. Din prostie, repet.

Sunt PRO manifestații de protest, în stradă, pentru a-ți arăta nemulțumirea. Anul trecut am participat la demonstrații când PSD a avut prima tentativă de a trece ”Ordonanța 13”, acolo am simțit că e groasă, și am reacționat.

Dar nu pot fi de acord cu derularea ulterioară a filmului pe care-l trăim. Se rupe filmul.

Nu pot să cobor la nivelul “muie PSD”. Consider că mă desconsider pe mine în primul rând emanând o înjurătură ordinară ca armă de atac împotriva unui sistem. Nu pot să mă implic într-un demers care, pur și simplu, nu mă reprezintă. În general nu înjur, nu mă bat, nu fac scandal, încerc să respect oamenii, încerc de vreo 10-15 ani să construiesc ceva în jurul meu. Nu fac afaceri pe sub masă, nu ocolesc răspunderea în situațiile pe care mi le aduce viața, îmi plătesc taxele și impozitele.

Am doi copii pe care îi învăț să fie oameni iar partenera mea de viață provine dintr-o familie de profesori, ea însăși fiind un om sensibil, inteligent, educat.

Nu pot să ies cu ei la o manifestație la care se urlă “muie”. Nici nu vreau. Și nici nu o s-o fac niciodată. Nu vreau să le dau acest exemplu și nici nu vreau să fie părtași la astfel de chemări la luptă.

Sunt convins că nu sunt singurul ”tătic”, ”iubit”, ”cap de familie”, ”lider de opinie”, ”om de afaceri”, ”jurnalist”, ”observator”, care se confruntă cu această situație.

Sunt convins că electoratul maghiar din Ardeal – vădit anti-PSD și pro-dreapta sau liberal (în conjunctura românească zic, pentru că în Ungaria denumirile politice în raport cu ideologiile sunt fix pe dos) s-a confruntat cu această situație: nu s-a putut regăsi în îndemnul ”muie”.

Sunt convins că oamenii cu o educație solidă și un gram de bun simț rămas pe undeva prin văgăunile personalității s-au confruntat cu această situație.

Suntem mulți, fără o anume ideologie politică (recunosc, am votat de toate și cam de fiecare dată pentru schimbare) care nu putem accepta un mesaj care în esența sa este o înjurătură dintre cele mai ordinare și abjecte, una dintre formulările odioase pe care poporul ăsta a creat-o în ultimii ani.

Sunt convins că “Muie PSD” este unul dintre cele mai distructive mesaje pentru sănătatea mintală a acestui popor/nație/locuitori ai acestor meleaguri. Și era aceeași brânză dacă era Muie PNL, Muie USR sau Muie Johannis. Egal.

Un slogan înjurătură nu are cum să imprime o mișcare sănătoasă pentru o societate.

În primul rând e agresivă și invită la agresiune.
În al doilea rând e un atac la persoană, lucru cu care majoritatea oamenilor nu este de acord. Ba chiar, este ilegal și imoral din multe puncte de vedere.
Nu în ultimul rând consider că umanitatea ne separă pe oameni de animale. Și dați-mi voie să subliniez: în Piața Victoriei pe data de 10 august au fost mai multe sute de animale printre zecile de mii de oameni. Au fost de toate: animale de haită, prădători solitari, au fost corbi și au fost hiene. Dezgustător. Șocant.

Încă un aspect simplu și interesant: nu-mi amintesc vreun exemplu în istorie (e drept nici nu sunt vreun doxă în materie, deci las loc de bună ziua) în care o înjurătură să fi așezat la masa tratativelor părțile pentru a găsi compromisurile de detensionare a situație. Și atunci ce rămâne? Războiul civic?

Dar oare chiar ne dorim un război în condițiile în care peste 3 milioane de oameni au votat PSD? Ce urmează apoi: o răscoală civică?

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.