Noah sau Prima bere artizanală din Tîrgu Mureș

 

În jurul sărbătorilor de iarnă mi-a atras atenția o sticlă de băutură, mai bine spus, eticheta de pe sticlă. Chiar dacă după imagine poate că nu l-aș fi recunoscut, numele lui însă mi-a risipit orice dubiu. Este Noah, câinele cu sufletul de aur! „Golden Retriever este un câine care din momentul în care-şi cunoaşte stăpânul trăieşte numai pentru el. O rasă care nu răspunde la comenzi pentru recompense, ci pentru a-şi vedea stăpânul fericit”, afirma în urmă cu câțiva ani stăpânul câinelui, Călin Ignat. Iar eu, după ce am stat de vorbă cu tânărul Călin Ignat, aș adăuga: Stăpânul unui Golden Retriever nu vrea decât să-și vadă și câinele fericit! De aceea a făcut o fabrică pentru Noah! Iată povestea!

 

Un drum greu

 

Reporter: A fost un drum greu de la Noah până la fabrica de bere?

Călin Ignat: Da, a fost un drum greu. De doi ani mă chinui, acum am reușit s-o realizez! Fabrica asta e făcută pentru Noah. Dacă n-ar fi fost Noah ca idee, nu cred că aveam forța să ajung la final. De fapt, dacă nu era Noah, nu era nici fabrica! Noah va fi cu mine în acest fel mult timp de acum încolo!

Reporter: Să înțelegem că prin intermediul lui Noah vrei să transmiți ceva concitadinilor noștri?

Călin Ignat: Exact! Eu cred în orașul ăsta și de aceea nu am plecat de aici și de aceea vreau să fac aici, ceea ce am în gând. Pentru că eu chiar cred că Tîrgu Mureș e un oraș cu oameni faini, capabili, dar adormiți de monotonia ce bântuie orașul. Și cu cât se trezesc mai mulți cu atât mai repede orașul va învia. Pentru că odată, cândva, orașul ăsta a fost un oraș viu. Iar adormirea asta nu are legătură cu politicul. Târgumureșenii trebuie să ia atitudine, să trezească orașul!

Reporter: Și te-ai gândit la o afacere…

Călin Ignat: Fabrica asta nu e o afacere. Nu e doar o afacere. Eu vreau să fac bere pentru târgumureșeni. Oamenii trebuie să revină, să-și găsească identitatea. Să se identifice cu ceva ce îi reprezintă. O bere cu poveste! Prima șarjă a fost vândută în două zile de la apariție! Au cumpărat-o târgumureșenii! Iar asta e un semn pentru mine că se poate, că Tîrgu Mureșul vrea … doar are nevoie de o motivație. Trăim într-un oraș fain, cu oameni foarte faini. Dar care au nevoie de direcție, de motivație. Sau un motiv.

Reporter: Și motivul, în cazul tău, care a fost?

Călin Ignat: Totul a pornit într-o seară când nașul meu și cel mai bun prieten al meu, Radu m-au dus într-un local unde se găseau peste 200 de beri! Când am băut primele beri artizanale am simțit cum s-a declanșat un click! Spre dimineață am ajuns acasă și i-am povestit soției despre berile artizanale. Și i-am spus: Eu am fost cel mai mare băutor de bere care de fapt nu băuse nicio bere adevărată!

Reporter: Ce înseamnă bere artizanală?

Călin Ignat: Artizanal înseamnă producție limitată.

Reporter: Am înțeles că la început a fost … Noah, apoi berea artizanală descoperită datorită lui Radu. Ce a urmat?

Călin Ignat: După idee urmează înființarea firmei. Orice altă firmă are nevoie de un capital de 200 de lei, pentru o fabrică de bere capitalul vărsat trebuie să fie 10 mii de lei. Apoi ai nevoie de încă 10 mii lei garanție la vamă. Apoi să găsești un spațiu agreat de Mediu, să faci schimbare de destinație din spațiul ce a fost, în spațiu de fabricare bere. Asta presupune avize, planuri, certificat de urbanism. Cu proiectul de arhitectură unde costul e de 10 – 12 euro pe metru pătrat. Doar la proiect. Deci la o făbricuță de 400 de mp te costă 4.800 de euro și încă nu te-ai apucat! Apoi dosare la biroul vamal din Mureș și București pentru că ești antrepozit fiscal plătești accize, ești sub supravegherea lor.

Reporter: Și încă n-am ajuns la fabrica propriu-zisă!

Călin Ignat: După asta te apuci la delimitat spații, de construit camera frigorifică și fluxul tehnologic, apoi utilajele de inox special comandate după desenul făcut de mine. Știam ce-mi doresc. Am studiat mult utilajele până să știu ce-mi doresc. Apoi conectarea utilajelor la apă, curent electric, gaz… Iarăși o grămadă de bani!

Reporter: Ambalajul? Eticheta?

Călin Ignat: Sticlele sunt produse în Bulgaria, dar livrate de o firmă românească, iar eticheta, ca de altfel tot ce ține de viziunea sau producerea berii, îmi aparține. Sticla are două etichete. Una  de bază pe sticlă și una pe gât. Asta de pe gât e un moft de-al meu, de fapt e papionul sticlei … se aplică manual. Și nu e ușor. Uneori ți se dă jos pielea de pe degete. Astea au crescut costurile la fel și ambalajele de tip six-pack. Dar asta e pentru că voiam eu să ofer mai mult decât calitate în sticle. Voiam să ofer ceva și vizual frumos!

Reporter: Și încă nu știm din ce se face berea? Care este materia primă?

Călin Ignat: Berea se face din malț de orz sau grâu. Astea sunt ingredientele premium. Se poate folosi și o parte de secară. Dar în general orz și grâu matificat. Niciodată într-o bere premium nu se va găsi mălai! Dacă citești eticheta de bere și vezi mălai, nu poate fi bere premium.

Reporter: Și berile Noah?

Călin Ignat: Deși avem orz bun la Buzău, cel puțin în Europa există branduri net superioare. De pildă, Simpson Malt din Marea Britanie și Wyermann din Germania. Hameiul e adus din Anglia, dar sunt soiuri americane, tulpina de drojdie e tot una americană. În prima bere care se numește Noah-Poet of Aple Ale am folosit cinci tipuri de malț și trei de hamei. E o bere aromată care merge perfect asortată cu mâncarea. Berile Noah sunt făcute din materie primă de cea mai bună calitate, după rețetele originale create de mine! Berile Noah conțin doar ingrediente naturale: malț de orz, drojdie de bere, hamei și apă.

Reporter: Apă de Mureș? Și clorul?

Călin Ignat: Da, apă de Mureș. Filtrăm apa de rețea printr-un filtru de cărbune activ, astfel scoatem clorul. Am încercat și apa de munte, dar apa de munte e moale, fără minerale. Iar, ca să faci bere, ai nevoie de calciu. Dacă apa nu are minim 80 ppm de calciu, nu poți face bere de calitate! Nu poți face mai multe tipuri de bere cu un singur profil de apă.

Reporter: Ce înseamnă berea Ale?

Călin Ignat: Berea este de două feluri: Lager și Ale. Pentru berea Lager se folosește drojdie de fermentație joasă, de 10 – 12 grade, iar pentru Ale între 15 – 25 de grade Celsius. Berea Ale e de pe vremea sumerienilor, iar Lagerul e un fel de rezultat al industrializării berii și a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1883, când Emil Christian Hansen a izolat pentru prima dată celula de drojdie de bere. Berile industriale se realizează în patru zile pentru că li se adaugă enzimele de fermentare. Berile Noah au nevoie de minimum 28 de zile pentru fermentare naturală plus maturare.

Reporter: De unde știi atâtea detalii despre bere?

Călin Ignat: Am învățat pentru că sunt super pasionat de ceea ce fac. Din păcate, în România nu poți să fii un bun tehnolog berar altfel decât să fii autodidact. Mi-am comandat toate cărțile posibile despre bere din Germania și din Statele Unite ale Americii, acolo se fac cele mai bune beri de tip Ale, în opinia mea.

Reporter: Fabrica de bere Noah e la 200 de metri de centrul orașului, e prima fabrică de bere artizanală din Tîrgu Mureș?

Călin Ignat: Noi zicem că suntem prima fabrică de bere artizanală din Tîrgu Mureș, știu că unii sunt deranjați de asta, dar așa este. Să fii considerat fabrică de bere artizanală trebuie să ai sub 200 de mii de hectolitri producție anuală.

Reporter: Ai angajați? Cu cine lucrezi?

Călin Ignat: Fabrica e o afacere de familie. E un vis la care au tras toți apropiații mei. Nu e doar meritul meu. Am noroc să am parte de o familie și un cerc de prieteni care au visat alături de mine din toate punctele de vedere. Am o soție înțelegătoare care e lângă mine și mă sprijină, face și contabilitatea. Lucrez doar eu, uneori și noaptea. După ce se culcă copiii plec și mă-ntorc spre dimineață ca să-l duc pe cel mare la grădiniță, apoi stau cu cel mic până se duce Alina la muncă. Când e mult de lucru mă ajută fratele, tatăl meu, uneori și cumnatul meu, prietenii mei. Nu sunt singur. După ce reușesc să-i dau drumul probabil voi face și angajări. Va fi un lucru bun pentru orașul nostru!

Reporter: Prima șarjă s-a și epuizat. Pe când va fi a doua?

Călin Ignat: O pregătesc din 5 ianuarie și va fi gata pe la sfârșitul lunii, la începutul lui februarie, nu o grăbim! Când va fi gata o îmbuteliem! Niciodată mai repede!

Reporter: Câte sticle înseamnă o șarjă?

Călin Ignat: O șarjă înseamnă 1.515 sticle sau mai puține dacă se îmbuteliază în butoi.

Reporter: Berea ce termen de garanție are?

Călin Ignat: Deși berea nu se strică, doar își pierde din calitate, eu dau termen de garanție la unele beri 3 luni, la altele 6 luni, la altele un an. Depinde de stil și de rețetă. Oricum termenul de valabilitate e perioadă în care, eu consider că, e savoarea maximă și nu că berea s-ar strica după acea dată. De pildă, eu prefer o bere artizanală cu termen expirat, decât una industrială în termen.

Reporter: Unde se comercializează  berea Noah?

Călin Ignat: Principalul nostru magazin de desfacere e Magazinul White Horse de pe strada Călărașilor, un magazin unde găsești cele mai bune beri artizanale, în rest Noah va fi pe la pub-uri și restaurante. Sunt comenzi de la București, Sf. Gheorghe, Cluj, Sibiu. Deși banii încasați pentru mine ar fi aceiași, eu aș vrea ca berea mea să ajungă la târgumureșeni.

Ascultându-l pe Călin despre utilajele dintre care cea care pune eticheta de bază e semiautomată, „pui sticla, apeși o pedală și se autocolantează”, dar eticheta guler care se pune manual îți julește degetele,  mi-am dat seama că nu e ușor ceea ce face. „Adevărul e că povestind așa par sacrificii, dar când sunt acolo, în fabrică e paradisul pentru mine. Nimic nu pare așa greu”, a adăugat el. A mai vorbit despre șarje caritabile, pe care le va numi Friends of Noah, ale căror încasări o să le doneze, căci până la urmă Noah e un Golden Retriever și menirea lui e să ajute.

 

A consemnat Erika MĂRGINEAN

 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.