Noi negocieri privind viitorul învăţământului medical în limba maghiară la UMFST

Într-o atmosferă mai puţin tensionată faţă de cele din trecut, dar totuşi fără rezultate concrete, conducătorii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) şi conducerea liniei de studii maghiare au continuat, vineri, să negocieze viitorul învăţământului medical în limba maghiară.

Profesorul Béla Szabó, şeful liniei de studii maghiare, a
declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că rectorul
Universităţii, Leonard Azamfirei, a propus crearea unui singur
departament (preclinic) maghiar în locul celor trei departamente
(preclinic, clinic şi farmaceutic) solicitate de cadrele didactice
şi studenţii maghiari, în condiţiile în care Universitatea a
înfiinţat o facultate autonomă, fără niciun fel de impediment
pentru învăţământul medical cu predare în limba engleză.

Pentru linia de studii maghiare ar putea fi evidentă o soluţie
liniştitoare dacă formarea medicilor şi farmaciştilor s-ar realiza
într-o facultate autonomă, dar “minimul” ar fi formarea
departamentelor autonome, demult solicitate, a explicat şeful
liniei de studii maghiare. El a adăugat că acesta ar fi, de fapt,
statutul care ar fi trebuit implementat în baza Legii
învăţământului încă din 2011, pe vremea când instituţia de
învăţământ superior purta numele de Universitatea de Medicină şi
Farmacie (UMF) Târgu Mureş.

“Între timp, ne-am diluat într-o imensă mare. Când a început
scandalul UMF Târgu Mureş (2011), numărul studenţilor maghiari era
de 40%, iar cel al cadrelor noastre didactice de 30%. Până la
fuziunea de anul trecut (cu Universitatea “Petru Maior” unde
predarea era exclusiv în limba română), numărul studenţilor noştri
a scăzut la 30%, iar astăzi maghiarii reprezintă 18-19% din totalul
Universităţii”, a explicat Béla Szabó declinul treptat al liniei de
studii maghiare.

Potrivit acestuia, la discuţiile de joi, rectorul i-a acuzat pe
profesorii maghiari de faptul că au boicotat şedinţele Senatului
Universităţii, şi din cauza acestei stări ar fi luat instituţia
numele omului de ştiinţă american de origine română, laureat al
Premiului Nobel, medicul George Emil Palade, neluând în seamă
solicitările liniei maghiare ca instituţia să poarte şi numele
neurologului Miskolczy Dezső, fost profesor al universităţii.
Rectorul s-a referit la faptul că profesorii maghiari şi
reprezentanţii studenţilor, care protestează împotriva conducerii
Universităţii pentru neluarea în considerare a solicitărilor
acestora, nu au mai participat la nicio întrunire a Senatului
începând din aprilie 2018.

La întâlnirea de vineri a fost prezent şi preşedintele UDMR.
Hunor Kelemen a declarat prin telefon agenţiei ungare de presă MTI
că, faţă de primele două întâlniri când au fost inventariate
supărările şi nemulţumirile legitime nerostite, discuţia de acum
s-a desfăşurat într-o atmosferă mai constructivă.

Politicianul a explicat că partea maghiară continuă să solicite
respectarea prevederilor legale, şi în denumirea universităţii să
se reflecte şi să se garanteze caracterul multicultural
(multilingv) al UMF. Potrivit preşedintelui UDMR, negocierile vor
continua în iulie, înaintea vacanţei de vară.

În timpul negocierilor de vineri, grupul UMF al Asociaţiei
Studenţilor Maghiari din Târgu-Mureş a organizat în clădirea
universităţii un nou protest în linişte. Aproximativ 100 de
studenţi maghiari purtând halate albe şi măşti s-au înşirat pe
coridoarele universităţii cu câte o carte în mână, câţiva dintre ei
având asupra lor pancarte cu înscrisuri prin care solicitau
respectarea Legii învăţământului, facultate autonomă maghiară şi
drepturi egale.

MTI

Comentează cu Facebook