O lege confirmă că şi învăţătorii pot preda limba română în clasele primare la şcolile minorităţilor naţionale

Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat luni legea în baza căreia învăţătorii care predau limba română în clasele primare la şcolile minorităţilor naţionale, nu au nevoie de diplomă universitară.

Legea adoptată la 10 decembrie în Senatul României confirmă
ordonanţa de urgenţă din septembrie a guvernului şi marchează
sfârşitul scandalului cauzat de măsurile luate în august de fostul
ministru al educaţiei, Valentin Popa. Cu doar câteva săptămâni
înainte de începerea anului şcolar, Popa a retras de la învăţătorii
minorităţilor naţionale dreptul de a preda limba şi literatura
română, sarcină pe care a încredinţat-o unor profesori de
specialitate – fără a solicita în acest sens opinia
reprezentanţilor minorităţilor naţionale sau a secretarului de stat
responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor.

Măsura a declanşat indignare în rândul minorităţilor. Ulterior,
UDMR a reuşit să obţină revocarea ordinului care afecta puternic
învăţătorii maghiari. Valentin Popa a demisionat, întrucât nu a
fost de acord cu abrogarea ordinului, dar nu dorea să pună în
pericol stabilitatea guvernului prin propriile probleme “de
conştiinţă”.

Ordonanţa de urgenţă a pus capăt, deja la începutul lunii
septembrie, haosului creat în primele săptămâni ale noului an
şcolar, astfel că încă de atunci învăţătorii au continuat să predea
limba română.

Potrivit Constituţiei României, în cazurile de urgenţă,
guvernul poate interveni prin intermediul unor ordonanţe de urgenţă
cu efect imediat, însă acestea vor fi ulterior discutate şi
ratificate şi de către Parlament, care le poate confirma, modifica
sau respinge. Prin urmare, pentru a contracara o măsură care, în
opinia sa, ar fi însemnat un pas înapoi în domeniul educaţiei
minorităţilor, UDMR a trebuit să obţină în legislativ şi sprijinul
coaliţiei guvernamentale.

De data aceasta, şeful statului nu a retrimis parlamentului şi
nu a depus nici o sesizare de neconstituţionalitate, care ar fi
împiedicat intrarea în vigoare a legii, aşa cum a făcut-o în cazul
altor proiecte care ar fi fost importante pentru minorităţi.

MTI

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.