O organizaţie din Târgu Mureş are o idee pentru salvarea plantelor şi peştilor din Râul Mureş

În trei ani Râul Mureş, care traversează întreg judeţul, va fi supus unei radiografii complexe. Iniţiatorii spun că vor avea o evidență, dar mai ales vor putea să salveze plantele şi peştii în mare pericol din cauza poluării.

Multe zone de pe albia râului fac parte din reţeaua ecologică europeană Natura 2000.

6 milioane de lei. Atât va costa întocmirea unui plan al Râului Mureş, care va cuprinde: plante, animale, studii topografice exacte, identificarea surselor de poluare, dar şi a zonelor de interes pentru turişti. Banii provin din fonduri europene pentru protejarea mediului.

Timp de trei ani ecologiştii vor fi pe teren pe tot cursul Râului Mureş.

Cei care pescuiesc în râul Mureş spun că problemele sunt vizibile. Deseori apa este poluată.

Prin intermediul acestui proiect vor fi informaţi şi educaţi şi locuitorii din jurul zonelor protejate.

Sursa: Pro TV

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.