fbpx

Pandemii din Ţinutul Reghinului, în trecut

Actuala pandemie COVID-19 ne ghidează privirea spre trecut şi duce la recunoaşterea că şi strămoşii noştri au trebuit să înfrunte asemenea nenorociri. Totodată putem afla cu ce mijloace au încercat să stăvilească răspândirea sau chiar extirparea acestora. Aflăm metode folosite valabile chiar şi în prezent.

Profesorul, preotul, etnologul şi istoricul reghinean Joseph Haltrich (1822-1886) relatează, în lucrarea sa „Zur Geschichte von Sächsisch-Regen in den letzten hundert Jahren“ (Adăugiri la istoria Reghinului Săsesc în ultimii o sută de ani) cu ocazia adunării generale al „Verein für siebenbürgische Landeskunde“ (Societatea pentru cunoaşterea Transilvaniei), ţinută la Reghinul Săsesc 1857, despre epedimiile de ciumă.

Cartea capitulară reghineană consemnează de două ori izbucniri de ciumă în ultimii o sută de ani.
În anul 1661 a decedat preotul reghinean Paulus Orthius la Gurghiu şi a fost înmormântat la castel.
Iar în anul 1719 la 28 oct. a decedat preotul de la Ideciul de sus Martin Cramer şi în acelaşi an, la 8 nov. a decedat preotul de la Ideciul de jos Laurentius Conrad cu patru copii. Predicatorul din Reghinul Săsesc Georg Bogner, ales ca preot în locul lui n-a putut, timp de trei luni de zile, să-şi ocupe postul. A ţinut totuşi slujbe de la distanţă.“

Din păcate cronicarul nu ne spune nimic despre desfăşurarea acestor slujbe. Ar fi fost interesant de aflat. În epoca noastră digitală asemenea slujbe sunt deja rutină.
Tot din Cartea capitulară reghineană mai aflăm că Samuel Lutsch ales ca predicator la Reghinul Săsesc şi Michael Conrad ales la Ideciul de Jos au fost hirotonisiți de decanul Samuel Spellner în şura primarului Johannes Lutsch. Desigur, un loc nu chiar înălțător, dar aici se putea păstra distanța adecvată şi aerisirea era asigurată.
În acelaşi an este hirotonisit de către preotul evanghelic din Reghinul Săsesc, Georg Saal, într-un alt loc şi anume „sub teascul Kurzendal“. Şi aici am fi fost curioşi să aflăm mai multe amănunte. Este vorba, probabil, de un teasc cu grindă bifurcată care, se ştie, avea dimensiuni impresionante şi care era protejat, împotriva intemperiilor, cu un acoperiş. Şi aici aerisirea nu era o problemă.

La intrările şi ieşirile în/din oraş erau instalate nişte gherete de pază cu santinele. Nimeni nu putea ieşi sau intra fără să fie în posesia unei „foi de trecere“ care se obținea foarte greu.

Atunci, ca şi în zilele noastre, viaţa trebuia să-şi urmeze cursul ei. Se instalase un fel de târg „după grădini în direcţia Pădurii Rotunde“ se mai consemnează – actualul cartier „Rodnei“.
Negustorii îşi agăţau marfa de garduri, cumpărătorii se apropiau la aproximativ zece pasi de gard şi începeau târguiala. Să luăm ca exemplu un cizmar. Acesta îşi agăţa perechile de cizme după mărime, pe gard.
Cumpărătorul, ţinând distanţa cuvenită, întreba de preţ. Dacă era de acord cu el, punea banii jos pe pământ.
În acest timp cizmarul făcea câţiva paşi înapoi. Cu un băţ lung cumpărătorul îşi lua marfa, fără s-o atingă şi o transporta pe băț. Ajuns acasă îşi afuma, două, trei zile, cizmele înainte de a le încălţa. Şi cizmarul era precaut. După ce cumpărătorul se îndepărta aduna monedele, tot cu un băţ lung, într-o bucată de pânză, apuca pânza cu vârfurile degetelor în colţuri şi o ducea în casă, o afuma şi numai după o zi sau două, atingea monedele.

Din cele relatate se poate vedea că strămoşii noştri au înfruntat, cu inteligenţă şi dibăcie, acest flagel al umanităţii.

Hans Ganesch

Comentează cu Facebook