Parteneriat între Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară – Reghin și Centrul de Transfuzie Sanguina Mures

Vă anunțăm cu bucurie, că Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară'” Reghin, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguina Mures, am pus bazele unui protocolul de colaborare, semnat în data de 21.11.2022, între cele două instituții, care are ca obiectiv principal, acţiuni de colectă mobilă de sânge, în incinta spitalului.

Sesiunile de colectă se vor desfășura lunar, în datele care vor fi stabilite de comun acord între reprezentanţii legali, ai celor două instituții.

Programul de recoltare va fi comunicat pe paginile de facebook ale Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin și a Centrului de Transfuzie Sanguină Mureş, precum şi la sediul spitalului.

De precizat, este faptul că acest parteneriat, are la bază strict implicarea conducerii celor două instituţii, respectiv Toncean Florentina Simona – manager al Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin și Dr. Florea Dana Paula – Director al Centrului de Transfuzie Sanguină Mureş, fără nicio legătură cu alte proiecte sau persoane, din afara acestor instituţii.