PNL va anunța candidatul la Primăria Târgu Mureș la sfărșitul lunii septembrie sau la început de octombrie

Astăzi în cadrul conferinței de presă care a avut loc la sediul PNL Târgu Mureș la ora 14.00, președintele PNL Mureș, Cristian Chirteș a prezentat prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară și a declarat că PNL își va anunța candidatul la Primăria Târgu Mureș în perioada următoare.

Proiectele legislative prioritare pentru agenda Partidului Național Liberal se axează mai mult pe probleme de actualitate. Proiectele de lege doresc realizarea următoarelor schimbări: eliminarea supraaccizei la carburanți, înființarea de oficii unice pentru simplificarea cadrului administrativ pentru a ajuta și stimula agenții economici, posibilitatea companiilor de a motiva angajații prin utilizarea unui procent din impozitul pe profit datorat.       

În domeniul educației se dorește diversificarea alimentației în școli, dezvoltarea unui program after-school și asigurarea transportului elevilor navetiști către unitățile de învățâmânt.

În sistemul sănătății se lucrează la proiecte legislative pentru a reorganiza cabinetele medicale de familie și includerea orelor de gardă ale medicilor în calculul contribuției pentru pensii.

În ceea ce privește sistemul de pensii, liberalii urmăresc eliminarea pensiilor speciale, exceptând cele militare și recalcularea pensiilor în funcție de acest principiu.

S-a discutat și despre depunerea moțiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă, moțiune semnată deja urmând ca textul să fie definitivat.

Anton Doru

Comentează cu Facebook