fbpx

Poliția a oprit o petrecere la Acățari

În cursul zilei de 16 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că pe raza localității Acățari, ar avea loc o petrecere privată, cu participarea mai multor persoane.

În urma intervenției, din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în cadrul unui local public din localitate, era în desfășurare o petrecere privată, în aer liber, cu participarea mai multor persoane.

În acest context, s-a luat măsura sancționării contravenționale a organizatorului, cu amendă în valoare de 5000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat o sancțiune contravențională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, în valoare de 5000 de lei și au ridicat în vederea confiscării suma de 2.260 de lei, 2 laptop-uri și 5 memory stickuri.

Activitățile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comentează cu Facebook