Polițist condamnat pentru luare de mită
Polițist condamnat pentru luare de mită

Polițist condamnat pentru luare de mită

Curtea de Apel Târgu – Mureș a menținut sentința Tribunalului Mureș și a dispus condamnarea unui inculpat, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș – Poliția Municipiului Reghin – Biroul Rutier, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei și cu un termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale) și fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale). Prin aceeași decizie a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pe o durată de 5 ani.
Totodată, inculpatul este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 120 de zile, la o instituție publică din municipiul Reghin.
Hotărârea instanței este definitivă.
În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada 27 noiembrie 2015 – 12 februarie 2016, în calitate de agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a solicitat și primit sume de bani sau alte foloase necuvenite, pentru a nu constata și sancționa comiterea de către conducătorii auto opriți în trafic a unor fapte de natură contravențională.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a colaborat cu organele de cercetare penală, iar în cursul judecății a uzat de procedura simplificată a recunoașterii. Cu privire la ceilalți agenți de poliție, din cadrul aceluiași birou, trimiși în judecată, urmează a se pronunța instanța de judecată.
Pentru documentarea cauzei penale, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE