“Povești de vacanță” la Biblioteca Județeană Mureș

La Biblioteca Județeană Mureș a debutat în această săptămână un nou proiect, dedicat copiilor între 4 și 8 ani, intitulat “Povești de vacanță”. Potrivit directorului Bibliotecii Județene Mureș, Monica Avram, primele două întâlniri, din 5 și 7 februarie, le oferă celor mici posibilitatea ca, dincolo de lectura unei cărți, să învețe lucruri despre animale pe care le văd la bunici sau la zoo, să pună mâna pe “pe un copac, o floare, un material, un perete”. Prima dintre întâlniri, la care au participat circa 20 de mămici și copii, marți seară, a fost dedicată păianjenului, după lectură copiii având posibilitatea să creeze o pânză, cu ajutorul unui ghem de sfoară, și chiar să îl deseneze pe “Firicel”.

“Profităm de faptul că în această săptămână copiii sunt în vacanță, ca să le oferim o alternativă la statul în fața calculatorului, cum spun părinții lor. Îi invităm la bibliotecă să citească, dar dincolo de lectura unei cărți, care a fost foarte bine aleasă pentru ei, să fie și o parte practică, să dea viață textului cărții. Prima carte aleasă are ca protagonist păianjenul. Urmărim să învețe ceva despre comportamentul acestui animal, pe care îl întâlnim peste tot și provoacă de cele mai multe ori teamă și repulsie. Nu, este un suflet, până la urmă, copiii trebuie să învețe să treacă de spaima provocată de păianjen, să învețe ce face păianjenul, motivul pentru care vor și vedea un păianjen viu și vor avea și dulciuri în formă de păianjen, dar vor învăța și foarte multe despre pânză. Seara se încheie cu o activitate inedită, cei mici vor avea posibilitatea să creeze o pânză, cu ajutorul unui ghem de sfoară. Sperăm ca în acest fel să facă un pas pe calea cunoașterii și să rămână cu ceva concret, să pună în practică ceea ce citesc”, a spus Avram.

Aceasta a precizat că întâlnirile de acest fel au la bază un proiect, intitulat “Ora să știm”, care implică mai multe biblioteci publice din județul Mureș și care are în vedere învățarea de către copii a unor lucruri cu care se întâlnesc în viața de zi cu zi, prin experiențe practice. 

Comentează cu Facebook