Poziția primarului

Războiul verbal între ”palate” pe tema proiectelor orașului cunoaște un nou episod. După scrisoarea deschisă din martie în care Dorin Florea și-a exprimat admirația față de Vass Levente, președintele UDMR Tîrgu Mureș, care nu a refuzat nicio invitație a Consiliului Local și a Primăriei de a susține proiectele orașului, spre deosebire de președintele UDMR Mureș, Péter Ferenc, care ”nu a înțeles nimic”, azi edilul a dat publicității subiectele despre care ar fi vrut să discute. (EM)

Publicăm în întregime noul ”episod”.

”Stimați consilieri,

        Sunt obligat la o astfel de poziție publică, deoarece nu s-a dorit întâlnirea între Consiliul Local și Consiliul Județean, deși în repetate rânduri am cerut acest lucru atât dumneavoastră cât și liderilor partidelor politice care formează  majoritatea în Consiliul Județean.

        Colaborarea instituțională pentru realizarea marilor proiecte este absolut necesară, așa cum se desfășoară în orice țară civilizată. Era oportună această discuție mai ales în preajma votării bugetului instituției dumneavoastră, dar și datorită situației favorabile a excedentului bugetar pe care îl aveți.

Temele pe care aș fi dorit să le discut cu dumneavoastră sunt următoarele:

1. Parcarea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și realizarea unui centru multifuncțional:

  • proiect demarat în urmă cu cinci ani prin semnarea unui memorandum, reluat și cu administrația actuală și angrenarea în acest proiect a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și a UMF-ului. Primăria și-a respectat atribuțiile, a propus proiect de hotărâre în Consiliul Local, care a și fost adoptat și a realizat PUZ-ul pentru această lucrare.

2. Deblocarea zonei periurbane având în vedere halucinantul termen de 18 ani în care nu s-a întâmplat nimic. Proiectele ce țin de zona metropolitană sunt următoarele:

  • dezvoltarea urbanistică haotică în comunele învecinate cu municipiul Târgu Mureș, care  cauzează blocaje în trafic la toate intrările din oraș, nemaivorbind despre calitatea serviciile publice din aceste zone.
  • realizarea celor două poduri peste râul Mureș în localitățile Sâncraiu de Mureș și Sângeorgiu de Mureș.
  • ieșirea/intrarea de pe autostrada A3 și identificarea de soluții pentru devierea circulației înspre Sighișoara, Miercurea Nirajului și Reghin.
  • reașezarea conexiunilor rapide atât pe calea ferată  între Reghin-Târgu Mureș-Aeroport (Ungheni) și Războieni.
  • colaborarea între municipiu și instituțiile județene privind deschiderea unei gropi de inerte care este atât de necesară județului Mureș și municipiului Târgu Mureș.

3. Situația deșeurilor menajere care și în acest moment creează îngrijorări atât la nivelul Primăriei Târgu Mureș, cât și în rândul populației.

4. Aducțiunea de apă de la Răstolița care ar rezolva necesarul de apă potabilă pentru un procent de 40%, din județul Mureș.

Aceste proiecte nu pot fi abordate de Primăria municipiului Târgu Mureș, decât printr-o colaborare cu localitățile limitrofe și Consiliul Județean Mureș, din simplul motiv că nu aparțin doar unității administrativ-teritoriale a orașului.

                         Dr. Dorin Florea,

        Primar al Municipiului Târgu Mureș ”

Comentează cu Facebook