Prefectul a semnat ordinul de demitere a primarului de Reghin

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a declarat că astăzi a semnat decizia de demitere din funcție a primarului municipiului Reghin, Maria Precup. “În cursul acestei dimineți am semnat în baza codului administrativ care a întrat în vigoare articolul 160, ordinul prin care am constatat încetarea de drept a mandatului doamnei, ca urmare a rămânerii definitive a raportului ANI”, a spus Dușa, chestionat cu privire la situația primarului din Reghin, după decizia definitivă a ICCJ, care i-a respins în mai recursul față de decizia Curții de Apel Târgu Mureș, la care atacase raportul inspectorilor ANI.
Maria Precup are la dispoziție 10 zile de la comunicare să conteste aceasta decizie. Conform legii, aceasta va fi înlocuită până la următoarele alegeri care vor fi organizate de Guvern, de viceprimarul Mark Endre.
Până la ora transmiterii acestei știri, Maria Precup nu a putut fi contactată.

Vă reamintim că: Înalta Curte de Casație și Justiție a respins în 29 mai 2019 prin sentință definitivă recursul făcut de primarul din Reghin, Maria Precup, împotriva hotărârii Curții de Apel Târgu Mureș din 2016, la care atacase raportul inspectorilor de integritate potrivit cărora “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012  – 10 decembrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003, precum și art. 91, alin. (3),  teza I din Legea nr. 161/2003″.

Comentează cu Facebook