Șase profesioniști ai teatrului din Târgu Mureș au fost nominalizați la Premiile UNITER. Ediţia a XXXII-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc pe 27 mai, la Sala “Ion Caramitru” a Teatrului Naţional “I.L Caragiale” din Bucureşti.
Secțiunile pentru care se vor acorda premii au fost decise, conform statutului Uniunii Teatrale din România, pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 26 februarie.
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.
Iată cine sunt mureșenii nominalizați și categoriile la care vor concura:
Cea mai bună actriţă în rol principal
Erzsébet B. Fülöp pentru rolul Márta Kovács din spectacolul “Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania “Tompa Miklós”
Cea mai bună scenografie
Velica Panduru pentru decorul spectacolului “Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Liviu Rebreanu”
Debut
Ármin Ricz pentru regia spectacolului “Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Tompa Miklós”
Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută
“Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania “Tompa Miklós”
Cea mai bună muzică originală şi sound design
Tibor Cári pentru muzica originală din spectacolul “Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania “Tompa Miklós”;
Cel mai bun lighting design
Cristian Niculescu pentru lighting designul spectacolului “Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Liviu Rebreanu”.