fbpx

Preşedintele Ungariei anunţă crearea unei reţele a preşedinţilor de stat pro-familie

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a anunţat, vineri, crearea unei reţele de preşedinţi de stat pro-familie, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, la Belgrad.

Aceasta va fi o reţea care va reuni preşedinţii care sunt orientaţi spre familii şi acordă sprijin pentru acestea, a subliniat şeful de stat maghiar, invitându-l apoi pe preşedintele Serbiei să se alăture primul acestei reţele.

Katalin Novák a explicat că şeful de stat sârb a dovedit, atât personal, cât şi ca preşedinte, cât de importante sunt familiile pentru el. Este în interesul său şi chiar are de gând să facă tot posibilul pentru ca şi tinerii din Serbia să primească sprijin atunci când doresc să îşi întemeieze o familie.

În cadrul întrevederii dintre cei doi şefi de stat au fost abordate mai multe teme, printre care problemele legate de migraţie, extinderea Uniunii Europene, energia şi politicile familiale.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, preşedintele Ungariei a subliniat că sancţiunile şi criza energetică rezultată din aplicarea acestora afectează şi poporul sârb, şi poporul maghiar, precum şi pe toată lumea din Europa, dar impactul se resimte chiar şi dincolo de graniţele Europei. Potrivit şefului de stat maghiar, urmează o perioadă dificilă, întrucât nu pare ca războiul să se încheie prea curând.

“Tocmai de aceea, noi suntem în favoarea păcii, motiv pentru care atragem atenţia asupra faptului că acest război trebuie să se încheie cât mai curând posibil. Ar trebui să găsim calea către procesul obţinerii păcii, către negocierile de pace şi către un acord de pace, cât mai curând posibil”, a spus Katalin Novák.

Preşedintele Ungariei a vorbit şi despre valul de migraţie, care în Ungaria ajunge prin Serbia. Katalin Novák a mulţumit pentru eforturile pe care sârbii le depun pentru a împiedica o masă semnificativă de imigranţi să ajungă, printre altele, în Ungaria. Aceşti oameni nu vizează Serbia sau Ungaria, dar tranzitează ţările noastre, a spus Novák. Şi din acest motiv trebuie să atragem atenţia asupra faptului că migraţia încă mai reprezintă o ameninţare, o realitate, şi că trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a asiura securitatea Europei. “În acest sens, partenerul nostru prioritar este Serbia, şi trebuie să îmi exprim recunoştinţa şi pentru faptul că ne putem baza pe preşedintele Vucic”, a declarat preşedintele Ungariei.

În ceea ce priveşte problema extinderii Uniunii Europene, Katalin Novák a spus că Uniunea Europeană ar deveni mai bogată cu Serbia; şi Uniunea Europeană are nevoie de Serbia, nu doar invers.

“Aşa cum am făcut-o şi până acum, noi vom sprijini de fiecare dată deciziile care conduc la lărgirea Uniunii Europene”, a subliniat Novák.

Katalin Novák a vorbit şi despre faptul că relaţia economică dintre Serbia şi Ungaria este mult mai intensă decât înainte, şi şi-a exprimat recunoştinţa că Serbia a fost, încă de la început, partener în implementarea programului de dezvoltare economică din Voivodina.

MTI

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW