Prim ministrul Ungariei: “Fiecare forint cheltuit pe programele de dezvoltare de peste hotare, are ca rezultat o creştere de doi forinţi la PIB”

Analizând programele de dezvoltare economică din afara
graniţelor, legat de Transilvania, Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban a subliniat că nu are sens să
fie anunţate programe economice într-o formă în care statul care
exercită puterea, să poată ataca cu urmări întreprinderile
subvenţionate. Din acest motiv, a solicitat, şi va face la fel şi
în viitor, ca partidele care reprezintă maghiarii din zona
respectivă să discute elementele indispensabile ale acordului cu
naţiunea majoritară pentru continuarea programelor de dezvoltare
economică oferite de Ungaria.

Acest lucru s-a realizat în România, am fost şi norocoşi, a
afirmat Viktor Orbán, care a precizat că s-au orientat după modelul
german. El a subliniat că astăzi se pot realiza programe de
dezvoltare economică, evident, nu fără obstacole deoarece aşa ceva
nu există, dar, în principiu, cu acordul naţiunii majoritare.

Aceste programe merg bine; potrivit calculelor fiecare forint
care este cheltuit pe programele de dezvoltare economică de peste
hotare, are ca rezultat o creştere de doi forinţi la PIB. În opinia
sa, situaţia este bună, dar nu prea ştiu cum să trateze
instabilitatea politică din România. Se bazează în totalitate pe
înţelepciunea UDMR şi a organizaţiilor politice maghiare aliate,
pentru a şti când şi ce acorduri merită încheiate.

Orbán a subliniat, de asemenea, că în Parlamentul European cu
ocazia “comediei UE” împotriva Ungariei, partidul preşedintelui
Senatului României a votat în favoarea Ungariei şi împotriva
propunerii – deşi deputaţii săi fac parte din grupul parlamentar al
liberalilor europeni. Este un fapt care trebuie luat în considerare
în timpul clădirii relaţiilor, a spus Orbán. Acesta a arătat că
atunci când, săptămâna aceasta, la Bruxelles a fost “urecheată”
România, deputaţii maghiari de la partidul de guvernare au votat cu
toţii în favoarea României, aşadar au întors gestul şi sprijinul
politic. “Un domn nu este ştrengar, acesta este principiul pe care
îl urmăreşte guvernul ungar”, a explicat şeful guvernului de la
Budapesta.

În altă ordine de idei, Orbán a mai afirmat că în ciude
divergenţelor de opinii, colaborarea dintre UDMR şi celelalte
partide maghiare avansează.

MTI

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.