Primăria Gurghiu vine în sprijinul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani

Au fost identificate toate persoanele peste 65 de ani din comuna Gurghiu și li s-a transmis că începând de azi, Primăria comunei Gurghiu, prin primarul Laurențiu-Dumitru Boar, va acorda sprijin în achiziționarea alimentelor persoanelor care nu au susținători, pentru evitarea părăsirii domiciliului în scopul cumpărăturilor de strictă necesitate.

Le-a fost adus la cunoștință că produsele achiziționate vor fi achitate pe baza bonului de cumpărături de către beneficiari, în fiecare marți și vineri, în intervalul orar 8.00-12.00. Cei interesați pot suna luni și joi, în intervalul orar 8.00-13.00, la numărul de telefon 0755-304541, persoana de contact Pașca Cristina.

”Pe lângă ajutorul oferit celor ce sunt autoizolați în această perioadă am reușit să identificăm persoanele peste 65 de ani din comună, am umblat din casă în casă. Deocamdată nu au fost solicitări pentru că la țară oamenii au rude, vecini care îi pot ajuta dar noi suntem pregătiți ca în cazul în care ni se solicită ajutorul să îi sprijinim. De asemenea, am rugat locuitorii comunei ca în această perioadă să sprijine familiile celor care lucrau până acum ca și zilieri, cei care în această perioadă nu pot desfășura activități de muncă cu ziua, iar veniturile lor sunt limitate. Am făcut un apel la spiritul civic al cetățenilor, rugându-i să ”adopte” o asemenea familie, ajutându-i cu cele necesare. Menționez că în momentul de față legislația nu permite acordarea de sprijin material, nici din fonduri proprii nici din fonduri guvernamentale” a declarat primarul Laurențiu-Dumitru Boar.

                                                                      GRAMA IMOLA

                                 

Comentează cu Facebook