Primarul din Sf.Gheorghe: după trei ani, dosarul a fost închis

​Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a anunţat, miercuri, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a clasat dosarul deschis în 2016 pe numele lui, legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului printr-un credit de 12.000.000 euro de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Antal Arpad a afirmat, într-o conferință de presă, că dosarul său care a cuprins peste 10.000 de pagini de interceptări telefonice şi ambientale, a fost închis după trei ani.

“În 2014 a avut loc în control al Curţii de Conturi la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. (…) În ianuarie şi februarie 2015 au deschis diferite dosare pe aceeaşi speţă, cazul a fost preluat de către DNA Bucureşti. Pe 17 februarie 2016, într-o zi miercuri, am fost trezit acasă de către jandarmi, poliţişti şi procurori, care au percheziţionat casa. La fel, au fost percheziţii la alte 12 locaţii din judeţul Covasna, Braşov, respectiv Bucureşti şi percheziţii în Primărie şi în biroul meu. S-a terminat cu o deplasare în condiţii de siguranţă şi foarte rapidă la Bucureşti, la DNA (…) unde am fost audiat timp de şapte ore, până la ora 2 noaptea, când am fost lăsat să mă întorc acasă, dar cu foarte multe restricţii, în control judiciar, în primă fază, de 60 de zile, fără exercitarea atribuţiilor de primar, nu aveam voie să plec din ţară, nu aveam voie să comunic cu colegii mei din Primărie, iar de trei ori pe săptămână trebuia să prezint la Poliţie“, a rememorat Antal Arpad. 

El a mai spus că i s-a pus ulterior şi sechestru pe o parte din avere, dar în 2017 toate restricţiile i-au fost ridicate. 

“Pe 2 iunie 2019 am fost anunţat că dosarul a fost închis (… ) Practic, în acest dosar am dovada faptului că am fost interceptat nonstop, nu numai pe telefonul meu, ci şi în maşină, acasă, în birou, la restaurant şi aşa mai departe (…) Am fost acuzat de aproape tot, de la infracţiunea de la abuz în serviciu până la trafic de influenţă şi deturnare de fonduri (…), dar nu au avut probe împotriva mea (…) Nu am simţit că procurorul ar fi fost de rea-credinţă faţă de mine, şi-a făcut treaba, dar ceea ce pot reproşa e că a ţinut atât de mult acest dosar şi nu l-a închis mai devreme, nu trebuia să aşteptăm aproape patru ani”, a mai spus Antal Arpad. 

Primarul Antal Arpad a fost cercetat într-un dosar care viza un împrumut de 12.000.000 euro de la BERD pentru modernizarea oraşului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste pentru biciclişti şi amenajarea unor parcări.

Sursa Hotnews

Comentează cu Facebook